noutati
România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare, în cel mai scurt timp
Începutul sfârșitului acestui regim
Omul este fiinta in stare sa moara pentru libertate
Conferinta de presa de la Buzau
Bugetul pe 2012 e o lege a subdezvoltării economice în fond, care accentuează criza și care pune în valoare, încă o dată, incapacitatea profundă, definitivă a acestui guvern de a lua măsuri reale de stimulare economică
toate noutatile
STĂ ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ SCHIMBĂM PUTEREA LOR
Acesta este momentul istoric în care vom alege un nou Preşedinte. Nu cred în oameni providenţiali sau, în orice caz, nu mă consider un om providenţial. Sunt doar un român care fac politică de aproape 20 de ani, într-un fel diferit, care mi-a dat şansa de a ajunge în vârful sistemului politic fără a-mi pierde libertatea şi fără a-mi vinde principiile.
Candidez la Preşedinţia României pentru că sunt solidar cu compatrioţii mei şi pentru că nu mi-am pierdut speranţa că România tăcută, România profundă are resursele de a învinge "răul românesc" din viaţa publică. Candidez la Preşedinţie nu pentru că aş deţine toate soluţiile la marile probleme ale ţării în care trăiesc, ci pentru că am certitudinea că ceea ce voi putea face ca Preşedinte este decisiv pentru a reda încrederea şi speranţa românilor.
Zidul care s-a ridicat între clasa politică românească şi restul societăţii poate fi spart, dintr-o parte şi din alta. Este nevoie de o alianţă sinceră şi durabilă între un preşedinte care poartă speranţa tuturor şi societate, pentru a deschide lumea politică şi instituţiile statului către cei pe care trebuie să-i servească şi să-i reprezinte. Acum este momentul în care nu mai putem amâna sau rata această schimbare. Acum ne putem ridica împreună şi putem porni pe drumul normalităţii şi bunului-simţ.
Acesta e mandatul pe care vi-l cer, scopul în care voi lucra cu toată energia şi credinţa mea şi pentru care voi strânge laolaltă pe toţi cei care vor să schimbe România. Putem face asta, putem da o şansă şi un viitor ţării noastre.
Stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor.














RSS