noutati
23 ianuarie 2012
România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare, în cel mai scurt timp
14 ianuarie 2012
Începutul sfârșitului acestui regim
18 decembrie 2011
Omul este fiinta in stare sa moara pentru libertate
14 decembrie 2011
Conferinta de presa de la Buzau
4 decembrie 2011
Bugetul pe 2012 e o lege a subdezvoltării economice în fond, care accentuează criza și care pune în valoare, încă o dată, incapacitatea profundă, definitivă a acestui guvern de a lua măsuri reale de stimulare economică
toate noutatile
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI - RECONSTRUCŢIA UNEI INSTITUŢII
1492 de afisari | 16 comentarii
ESTE ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ SCHIMBĂM PUTEREA LOR
Trăim un moment istoric dificil. Criza economică ne spulberă iluzia că ne mai putem "descurca" în continuare cu jumătăţi de măsură. Ea scoate la iveală, în întregime, toate crizele noastre ca societate: criza politică, criza morală, criza de autoritate, criza de idei. Scadenţa datoriilor acumulate în ani de minciuni, simulări, amânări a sosit. Trăim ca pe un moment al adevărului drama tensiunii între un stat arogant, ineficient, incapabil să-şi justifice costurile imense şi un cetăţean care nu mai are deloc încredere în instituţiile statului şi în proprii săi reprezentanţi. Nu avem instanţe, nu avem modele, nu avem autorităţi. Deruta şi disfuncţiile societăţii româneşti se amplifică pe zi ce trece şi rezerva de speranţă publică tinde spre zero.
Acesta este momentul istoric în care vom alege un nou Preşedinte. Nu cred în oameni providenţiali sau, în orice caz, nu mă consider un om providenţial. Sunt doar un român care face politică de aproape 20 de ani, într-un fel diferit, care mi-a dat şansa de a ajunge în vârful sistemului politic fără a-mi pierde libertatea şi fără a-mi vinde principiile.
Candidez la Preşedinţia României pentru că sunt solidar cu compatrioţii mei şi pentru că nu mi-am pierdut speranţa că România tăcută, România profundă, are resursele de a învinge "răul românesc" din viaţa publică.
Candidez la Preşedinţie nu pentru că aş deţine toate soluţiile la marile probleme ale ţării în care trăiesc, ci pentru că am certitudinea că ceea ce voi putea face, ca Preşedinte, este decisiv pentru a reda încrederea şi speranţa românilor.
Ştiu că un singur om nu poate rezolva totul. Dar mai ştiu şi că nu voi fi singur şi că un om liber şi solidar cu ceilalţi, învestit cu puterea speranţei lor, poate ridica un stindard. Da, eu cred că se poate.
Eu cred că putem construi, cu hotărâre, cu răbdare, cu pasiune şi compasiune, o Românie normală, aşa cum sunt cei mai mulţi dintre români. Eu cred în România celor care muncesc, celor care învaţă, celor care încearcă, celor care ştiu să respecte şi să fie solidari, celor care au aspiraţii, speranţe şi planuri pentru ei şi copiii lor. Cred în România celor cărora le pasă. Şi cred că acum această Românie poate veni la putere.
Zidul care s-a ridicat între clasa politică românească şi restul societăţii poate fi spart, dintr-o parte şi din alta. Este nevoie de o alianţă sinceră şi durabilă între un preşedinte care poartă speranţa tuturor şi societate, pentru a deschide lumea politică şi instituţiile statului către cei pe care trebuie să-i servească şi să-i reprezinte. Acum este momentul în care nu mai putem amâna sau rata această schimbare. Acum ne putem ridica împreună şi putem porni pe drumul normalităţii şi bunului-simţ.
Acesta e mandatul pe care vi-l cer, scopul în care voi lucra cu toată energia şi credinţa mea şi pentru care voi strânge laolaltă pe toţi cei care vor să schimbe România. Putem face asta, putem da o şansă şi un viitor ţării noastre.
Este în puterea noastră să schimbăm puterea lor.
Candidez la Preşedinţia României pentru că sunt solidar cu compatrioţii mei şi pentru că nu mi-am pierdut speranţa că România tăcută, România profundă, are resursele de a învinge "răul românesc" din viaţa publică.
Candidez la Preşedinţie nu pentru că aş deţine toate soluţiile la marile probleme ale ţării în care trăiesc, ci pentru că am certitudinea că ceea ce voi putea face, ca Preşedinte, este decisiv pentru a reda încrederea şi speranţa românilor.
Ştiu că un singur om nu poate rezolva totul. Dar mai ştiu şi că nu voi fi singur şi că un om liber şi solidar cu ceilalţi, învestit cu puterea speranţei lor, poate ridica un stindard. Da, eu cred că se poate.
Eu cred că putem construi, cu hotărâre, cu răbdare, cu pasiune şi compasiune, o Românie normală, aşa cum sunt cei mai mulţi dintre români. Eu cred în România celor care muncesc, celor care învaţă, celor care încearcă, celor care ştiu să respecte şi să fie solidari, celor care au aspiraţii, speranţe şi planuri pentru ei şi copiii lor. Cred în România celor cărora le pasă. Şi cred că acum această Românie poate veni la putere.
Zidul care s-a ridicat între clasa politică românească şi restul societăţii poate fi spart, dintr-o parte şi din alta. Este nevoie de o alianţă sinceră şi durabilă între un preşedinte care poartă speranţa tuturor şi societate, pentru a deschide lumea politică şi instituţiile statului către cei pe care trebuie să-i servească şi să-i reprezinte. Acum este momentul în care nu mai putem amâna sau rata această schimbare. Acum ne putem ridica împreună şi putem porni pe drumul normalităţii şi bunului-simţ.
Acesta e mandatul pe care vi-l cer, scopul în care voi lucra cu toată energia şi credinţa mea şi pentru care voi strânge laolaltă pe toţi cei care vor să schimbe România. Putem face asta, putem da o şansă şi un viitor ţării noastre.
Este în puterea noastră să schimbăm puterea lor.
Mai multi pasi concreti
Domnule Crin Antonescu, deoarece sunteti liberal, am sa va explic printr-un exemplu economice ceea ce vreau de la dvs. Eu daca ma duc la banca sa i-au un credit sa fac ceva, trebuie sa explic ce fac cu banii si cum pot sa dau banii inapoi. Asa si dvs. trebuie sa explicati in avans ceea ce veti face cu voturile, si sa puneti pe masa un plan de afaceri concret. Un plan concret va dovedi ca ati inteles situatia actuala si stiti ce trebuie facut. In plus va veti diferentia de ceilalti candidati care nu au un program clar, si poate veti educa poporul sa analizeze programele politice si nu sa voteze pe farmecul personal.RE: Mai multi pasi concreti
Aveţi şi nu aveţi dreptate. Nu cred că cinrva citeşte programele sau platformele program. Sau foarte puţini. Insignifiant procentual. Ar fi o soluţie miracol să - i faci să citească u program. Nu prea ştiu cum. Şi după ce - l citesc să şi creadă în el. Oamenii mai educaţi probabil mai citesc programele candidaţilot. Dar marea masă a votanţilor nu - s prtea educaţi.Speranta
Domnule Antonescu, urmaresc aparitiile dumneavoastra televizate, va urmaresc discursurile, si ceea ce am constatat si-mi da speranta, este faptul ca sunteti constient de "zidul care s-a ridicat intre clasa politica si societate", dar, acest zid exista si in Guvern. Asistam la cel mai crunt razboi intre ministrii. In loc sa lucreze impreuna, acestia lucreaza separat. Avem doua Guverne, nu unul. Cred ca aveti puterea de a schimba rolul "jucatorului" cu rolul coechipierului. Romania are nevoie de o echipa unita.0 Replies | Reply
OARE?
OARE? Incep prin a spune ca sunt un sustinator al dvs. si sper din suflet sa castigati alegerile. Totusi, as vrea sa va spun o definitie care mi s-a parut corecta: satisfactia este diferenta intre ce te astepti ca vei avea si ceea ce vei avea defapt. Credeti ca "daramarea zidului", inlaturarea "raului" , defapt schimbarea Romaniei pot fi realizate de o mana de oameni? Realizati cu ce interese va luptati? Credeti ca Romania a crescut suficient (la minte) pentru o schimbare reala? Cati sunt idealisti si lupta pentru altceva in afara unui interes meschin si imediat? Nu sunt pesimist, doar un optimist bine informat. Va luptati cu Goliath, si mai mult decat atat, la plural. Pareti singur si din alt peisaj raportat la contracandidatii dvs. Despre "Zid". Cum vedeti daramarea lui "din ambele parti"? Cine o va face? De o parte poate, dar de cealalta? Va angajati si in numele altora, care poate acum va sustin, dar intr-adevar gandesc la fel? Eu va sustin.RE: OARE?
Donule Rau, cred că e ca şi în căsătorie. Poate fi din dragoste sau din interes. Îţi ei nevasta fincă o iubeşti şi spreri să te iubească şi ea pe tine. Poate ai noroc , poate nu, ea a vut doar un interes. (să nu swe supere doamnele şi doanişoarele, poate fi şi invers) . Acum noi îl alegem pe Crin din dragoste, sperăm să nu uite şi să ne iubească şi el pe noi.GREU DAR NU IMPOSIBIL!
Aceasta criza a distrus cel mai important lucru: INCREDEREA. Consider ca solutia este una economica coroborata cu aliante politice cu partide (ex. PNTCD etc.)- dupa modelul putin de la multi sau cu segmente din societatea civila (ex. Bisericile neoprotestante, organizatii patronale etc.) si nu in ultimul rand demararea unor dezbateri nationale intre membrii PNL si apoi extins spre cercuri de interes (comun) profesional (ex. profesori, medici, etc.) - in acest sens propun chiar angajarea (contracost) a unor personalitati din domeniu. Consider necesare cateva initiative privind resalonarea creditului bancar (falimentul persoanei fizice) sau a leasing-ului ori o lege a loby-ului si in general un mesaj clar, direct si sincer. Doamne ajuta!0 Replies | Reply
Concret
Frumos, dar care sunt concret solutiile propuse? Votul de la 16 ani ca in Austria, introducerea in lege a mandatului de presedinte de 7 ani ca in Franta, alegerea premierului de catre alegatori si alegerea presedintelui de catre parlament, parlamentul unicameral, guvernul din 7 ministere mentionate in constitutie pentru ca sa nu i se mai modifice structura fiecare nou prim-ministru si ca sa avem niste denumiri valabile de acum in 50 de ani?0 Replies | Reply
Cluburi pentru adaptabilitate
Implementam, in Regiunea 7 Centru, o "Retea de Cluburi pentru adaptabilitate si dezvoltare durabila". Aceste cluburi identifica probleme locale in context globat si se implica pentru inceperea rezolvarii acestor probleme - la nivel local sau zonal. Credem ca ar fi util ca prin locurile prin care treceti sa ramana niste "cluburi pentru adaptabilitate" initiate de catre D-voastra in parteneriat cu alte persoane responsabile interesate. Ce ziceti?... Ne oferim sa va sprijinim.0 Replies | Reply
cred
Cred in acet lucru si am siguranta ca vom reusi sa schimbam tot ceea ce dorim daca vrem acest lucru cu adevarat. Un analist politic a comentat int-o emisiune TV , ca este prea simplu si ca nu spune nimic acest mesaj , eu vreau sa il contrazic si sa ii spun ca daca ai un crez , ai principii sanatoase , si ai o experienta care sa iti permita sa cunoasti oamenii din mimica fetei , a gesturilor , ai vedea ca dl.Antonescu ,este singurul candidat din cei trei care isi doreste cu adevarat sa schimbe ceva in Romania .Vorbeam cu prietenii mei si ma intrebau de ce cred atat de mult in Dl. Antonescu , doar ca sunt membra PNL sau cred si in ceea ce spune .Le-am raspuns ca , dl.Antonescu , prin ceea ce este ,prin ceea ce a facut in 20 de ani politica fara sa se lase corupt , este speranta mea ca mai exista si oameni politici care nu se lasa corupti , politicieni care care nu se gandesc decat la binele lor si se gandesc si la acei oameni care i-au ales si si-au pus speranta in ei ,si i-a votat nu se imbogateasca ei ci sa faca pentru tara ceea ce trebuie. .Este ,cel ce imi da speranta ca si in cadrul unui partid politic nu evolueaza doar cei cu bani asa cum am fost obisnuiti , ci si oameni corecti , onesti , cei ce muncesc in fiecare campanie si nu se vad si nici nu au "spate puternic " , asa cum sa intampla mai peste tot.0 Replies | Reply
Parlament unicameral
Referitor la numarul mare deparlamentari - acest numar a rezultat din faptul ca in lege se prevede un parlamentar la N alegatori, daca N ar creste (s-ar dubla), numarul de parlamentari s-ar diminua (cu 2 - de ex.) . In plus, la senatori se poate merge lejer pe ideea ca fiecare judet sa fie reprezentat de un singur senator, indiferent de numarul de locuitori din acel judet. Mai mult, alegerea senatorilor se poate face pe sistem lista, sa spunem, iar deputatii uninominal. SAu invers." " "0 Replies | Reply
Guvern de tehnocrati
value="Guvern de tehnocrati Lucrez in administratie de 11 ani, de toti atatia astept cei 15.00 de specialisti ai guvernarii CDR, in care Institutia la care lucrez nu a avut, timp de 4 ani, nici macar director... acolo erau specialistii. A urmat apoi guvernarea PSD in care am avut chiar doi directori, dar carora, nefiind din sistem, le-a trebuit ceva timp... cam 2 ani... sa inteleaga in cele mai mici detalii cum stau lucrurile, apoi cand ne-am obisnuit si noi au venit din nou alegeri, din nou s-a schimbat conducerea, din nou pana sa ne obisnuim, si unii si alitii, au trebuit sa plece...iar acum am avut pret de o clipa un director.. care tocmai trebuie si el sa plece. In tot acest timp, in sistem existau oameni de valoare , cu veleitati de conducere si manageriat, cu studii, care mai de care aprofundate, neiregimentati politic si care, fiind de ani de zile in sistem, nu pot avansa decat daca, in timpul liber ar putea face politica... si asta nu e cel mai rau, pentru ca abia acum vine dezastrul... fiecare guvernare a vrut sa - si lase amprenta cu ceva, iar ceea care a fost la indemana a fost creearea unei baze de date la nivel national... numai ca fiecare o vedea in felul sau si nu mai stiu sa va spun, cred ca am trecut prin 4 sau 5 versiuni ale aceleiasi idei, nelegate intre ele si care a devenit inutila in final... cam asta este rezumatul guvernarilor din ultimii 10 ani, politizata pana la ultima Institutie Deconcentrata"RE: Guvern de tehnocrati
Laura Cat timp partidele au voie sa isi puna clientela in functii, nu vom putea avea tehnocrati. Nu vad ziua acea, in care normalitatea sa fie aplicata sus. Pentru orice post trebuie compententa insa criteriul de admitere va fi tot politic. Sper ca nu speri ca vor fi schimbari adevarate. Cu respectReducere numar parlamentari
value=""Românii se declară de acord şi cu reducerea numărului de parlamentari. Potrivit sondajului CSOP, 82,2% dintre cei intervievaţi spun că sunt de acord cu mai puţini parlamentari, 9,2% cred că ar trebui să rămână acelaşi număr de senatori şi deputaţi, iar 0,4 procente înclină spre creşterea numărului de parlamentari." Daca nu iesiti la atac pe tema asta o sa pierdeti mult iar basescu o sa prospere. Iar tema propusa poate cresterea numarului de cetateni per cap de parlamenrat, respectiv cresterea acestuia astfel incat un judet sa fie reprezentat de maxim doi senatori si minim unu, iar la deputati sa se scada numarul macar cu o treime per total. Iesiti la atac ca va mananca astia."0 Replies | Reply
se mai poate face ceva oare?
Sincera sa fiu, eu una m-am saturat sa cred..., sa sper..., ca poate vreodata..., voi putea sa zic cu mandrie ca traiesc intr-o tara frumoasa, curata, dezvoltata, cu politicieni sinceri fara "balacareli in direct", etc... si aceasta sa fie Romania. Si sunt ferm convinsa ca in situatia in care ne aflam, in 5 ani nici un presedinte nu va putea sa schimbe total lucrurile; insa vreau sa cred ca in cazul in care Crin Antonescu va fi ales presedinte va arata macar ca incearca sa faca ceva bun si sa dea Dumnezeu sa reuseasca. Pentru ca avem cu adevarat nevoie de schimbare.BAFTA0 Replies | Reply
PROPUNERE
value=" value="Propun ca "NESIMTENIA POLITICA" sa se masoare in standardele moralitatii, cu unitatea de masura "BASEL", cu sumultiplii : "BOCCELI" si "CROIELI". Domnule CRIN, aveti toata sustinerea mea si a familiai mele in tot ce intreprideti .Sa dea domnul ca raul din varf sa se spulbere precum colbul suflat de vint in mijlocul pustiietatii, iar viitorul sa-i netezeasca calea spre o justitie care sa-l pedepseasca pe masura faptelor sale. Sa aive vint din pupa, spre abisuri, pe masura vinovatiei sale. Sper ca ds. flotei sa aive o finalitate, iar justitia sa-si spuna cuvintul atat cat se mai poate dovedi ceva. Consider ca teama lui cea mai mare este esta acest ds. Va urez sa ajungeti unde va doriti si sa faceti ceva bun pentru aceasta tara ! SUCCES ! " "0 Replies | Reply
Adauga un comentariu
Pentru evitarea spamului, comentariile sunt moderate. Acestea vor aparea pe site numai dupa ce vor fi aprobate.




















RSS
Cum putet sparge acest zid din politicieni si societatea civila ?
Chiar imi place aceasta ideea de mesaj: " de a sparge zidul dintre politicieni si oamenii normali". Pe langa toate gogomaniile, pe langa toate incercarile de a promite marea cu sarea facute de ceilalti candidati, mesajul dumbeavoastra mi se pare simplu si onest. Mi se pare temelia unei constructii de durata a unei noi clase politice. A unei clase politice "girata" si repectata de societatea civila. Dar va intreb, cum veti reusi acest lucru ? Succes