Apărarea națională și ordinea publică – securitate pentru dezvoltare

a. Teme sensibile în domeniul securităţii naţionale

Astăzi, structura componentelor politicii naţionale de ordine şi siguranţă publică vizează organismele abilitate să asigure apărarea naţională, starea de legalitate, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, respectiv:
• forţele armate ale Ministerului Apărării Naţionale;
• structurile de ordine publică ale MIRA şi alte instituţii competente;
• autorităţile de siguranţă naţională reprezentate de Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe;

Acţionând în cadrul unei politici naţionale integrate, aceste forţe vor aplica deciziile adoptate de CSAT şi celelalte autorităţi competente, conform Strategiei de Securitate Naţională a României şi celelalte planuri şi strategii naţionale sau sectoriale.

Analiza managementului strategic al domeniului apărării scoate în evidenţă carenţe majore atât de ordin structural, cât şi funcţional, care pe fondul subfinanţării generează premisele unor disfuncţionalităţi sistemice.

Identificăm aici câteva probleme:
• Cadrul consensual limitat al CSAT;
• Tendinţa de transformare a controlului civil şi democratic într-unul politic;
• Lipsa unei gândiri de redimensionare strategică a apărării în funcţie de capacitatea economiei româneşti;
• Incoerenţa unei viziuni de ansamblu asupra înzestrării Armatei, în principal a forţelor dislocate în teatre de operaţiuni;
• Scăderea accentuată a calităţii vieţii şi atractivităţii carierei militare pe piaţa forţei de muncă;
• Efectele incerte ale demilitarizării şi descentralizării instituţiilor ministerului de interne. Procesul nu a dus încă la o întărire perceptibilă la nivelul siguranţei cetăţeanului;
• Percepţia complicităţii între zone din instituţiile chemate să asigure climatul de legalitate şi mediul infracţional;
• Semnele de întrebare care planează asupra eficienţei serviciilor de informaţii în raport cu numărul acestora;
• Apariţia unor suspiciuni privind tendinţa de imixtiune a unor persoane din instituţiile de ordine publică şi securitate în procese economice sau politice;
• Controlul civil şi parlamentar insuficient consolidat;
Ca Preşedinte al României, plec de la această analiză în structurarea măsurilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

b. Principiile de la care pornesc

Ca Preşedinte al României, acţiunea şi raporturile mele cu instituţiile de apărare şi ordine publică vor porni de la următoarele principii:
• controlul şi nu ingerinţa politică;
• depolitizarea numirilor;
• responsabilitatea decidenţilor politici pentru obiective şi resurse ;
• responsabilitatea decidenţilor militari pentru planificare, programare, bugetare, evaluare şi execuţia misiunilor ;
• controlul civil, financiar, juridic, care dublează responsabilitatea de execuţie a corpului militar
• refuzul de ordin şi sesizarea autorităţilor competente în cazul exclusiv al încălcării drepturilor omului prin aplicarea ordinului superiorului. Preempţiunea legii în faţa ordinului.

c. Politica de apărare a României

Participarea Armatei române în misiunile peste hotare a fost, până la succesul diplomatic din procesul de la Haga, cel mai important argument strategic al României, a conturat profilul strategic şi a permis substanţierea şi greutatea cuvîntului ţării noastre în cele mai importante foruri internaţionale.

Participarea la misiunile internaţionale are o relevanţă majoră pentru pregătirea, prin rotaţie, a trupelor combatante ale Armatei Române în condiţii reale de război, pentru creşterea credibilităţii şi forţei Armatei Române şi a gradului de descurajare pe care îl poate realiza o armată profesionistă, antrenată în operaţiuni reale pe teren, în condiţii vitrege de viaţă şi meteorologice.

Realizarea, întreţinerea şi planificarea capabilităţilor militare crează probleme legate de bugetarea acestui domeniu, accesul şi bătălia pentru resurse în societăţile democratice şi în momente de criză, dar şi o dezbatere privind nevoile reale ale Armatei române pentru desfăşurarea operaţiunilor angajate peste hotare, dar şi a angajamentelor luate inclusiv cu dotarea forţelor armate.

România nu-şi poate permite astăzi să facă eroarea strategică de a ignora anumite ameninţări prezente la efectuarea revistei apărării şi a evita planificarea şi bugetarea capabilităţilor necesare doar de dragul economiei şi pe baza motivaţiei existenţei crizei economice.

Contextul internaţional actual impune o justă cumpănire a raportului dintre apărare teritorială şi forţele expedinţionare: ultimele ajută la creşterea prestigiului şi profilului strategic, ajută la pregătirea trupelor în operaţiuni reale, dar atenţia nu trebuie deturnată complet de la necesităţile Armatei Române pentru apărarea frontierelor NATO şi UE.

Armata română, decidenţii şi planificatorii politicilor de apărare trebuie sprijiniţi pentru a găsi cele mai corecte argumente, cele mai bune soluţii şi cele mai adecvate mijloace pentru accesul la resursele necesare, pentru a putea evalua şi explica corect eficacitatea şi corectitudinea utilizării resurselor şi pentru a putea justifica alocarea resurselor necesare. Exemplele statelor membre ale Alianţei, cu diferite profile strategice şi cu diferite ambiţii, dar şi cu poziţii geopolitice comparabile cu ale României, pot compensa deficitul formulării argumentaţiei solide, bazată pe elemente teoretice moderne şi modele de gândire contemporane din cadrul Alianţei. Până la momentul dobândirii acestei capacităţi, Armata trebuie sprijinită în a obţine accesul la resurse, în măsura în care achiziţiile şi aprovizionarea armatei poate reprezenta şi ea o investiţie pe termen lung cu relevanţă în relansarea economică.

Pentru cheltuieli de apărare echilibrate şi sustenabile, propunem crearea unor pachete de argumente prin care să se demonstreze că noile achiziţii pot fi o componentă de relansare economică, că investiţiile prin prezenţa noastră peste hotare au relevanţă şi de natură economică în contracte de reconstrucţie, dar şi formule negociate de partajare proporţională a infrastructurii desfăşurate pe teren, în misiunile externe, fără a neglija misiunile interne. Probând o alocare eficace a resurselor şi o cheltuire eficientă a bugetului alocat, organismul militar şi decidenţii din domeniul politicilor de înzestrare au argumente solide pentru acces la resursele necesare.

Pentru o mai bună bugetare şi finanţare a Apărării, pentru funcţionarea eficace a programelor sale sunt necesare:
• mai mare disciplină în respectarea nivelului general al alocărilor bugetare şi cheltuielilor pentru Armată, cu scopul de a nu pierde rezultatele reformei la nivelul personalului şi a nu reveni la formulele de a ne descurca în condiţiile absenţei elementelor fundamentale la nivelul forţelor interne: carburant, gloanţe, etc;
• Încercarea de formulare a unor răspunsuri integrate pentru obiectivele stabilite, implicând totodată instituţiile militare, ale diplomaţiei şi de securitate;
• management eficace şi cheltuirea eficientă a bugetului. Sustenabilitatea sectorului de apărare în raport cu economia care îl susţine;
• creşterea procentajului de forţe desfăşurabile rapid în interiorul armatei. Misiunile externe trebuie privite ca antrenament în condiţii de luptă pentru toate categoriile de forţe care să poată reacţiona în cazul unei misiuni de apărare a teritoriului;
• capacitatea armatei de a lucra şi interacţiona operativ cu trupele interne - jandarmerie, trupe speciale - cu capabilităţile pentru urgenţe civile şi pompieri, cu administraţia civilă locală şi cu instituţiile de apărare a legii - poliţie, justiţie - precum şi dobândirea capacităţii de desfăşurare integrată pentru stabilirea atorităţii în zone desemnate;
• achiziţii cu o valoare de transfer tehnologic mai pronunţată şi achiziţionarea de armamente la nivelul unei jumătăţi de generaţie tehnologică mai evoluată;
• un nivel mai înalt de sofisticare la nivelul tacticilor şi al armamentelor proporţional cu poziţia geografică şi cu nevoile economiei emergente post-tranziţie.

La capitolul de dezvoltare a capabilităţilor de nişă, pe lîngă intelligence militar, propunem dezvoltarea la nivel integrat, a capabilităţilor de gestionare a crizelor la nivelul instituţiilor şi decidenţilor politici, componentă a bunei guvernări.

România îşi poate dezvolta capabilităţi unice legate de capacitatea de trimitere şi administrare a unui PRT-Provincial Reconstruction Team în Afghanistan şi antrenarea resurselor şi interoperabilităţii între diferitele agenţii pentru capacitatea de reconstrucţie într-o arie determinată cu:
• interoperabilitate completă civil-militară şi cu administraţia locală existentă şi cea implementată, de sprijin;
• cooperarea eficace interagenţii, antrenarea şi pregătirea pentru a putea desfăşura în orice moment o asemenea capabilitate într-o zonă ne-administrabilă de tip stat eşuat sau pentru stabilirea într-o zonă determinată, în timp real, a unei autorităţi ad interim.

d. Ordine şi siguranţă publică

Criminalitatea, îndeosebi cea organizată şi cu caracter transnaţional, s-a amplificat în condiţiile globalizării, România reprezentând în prezent atât zona de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale, cât şi o ţară sursă pentru migraţia ilegală şi traficul cu fiinţe umane, traficul de droguri, trafic de produse contrafacute, traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi, activităţi de spălare a banilor şi alte forme ale criminalităţii economico-finaciare.

Sarcina asigurării securităţii interne implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor sau a altor instituţii publice, precum cele de control vamal, financiar, de prevenire şi combatere a spălării banilor , de control al importurilor şi exporturilor strategice, etc.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a experimentat succesiv mai multe modele instituţionale care să răspundă nevoilor de ordine şi siguranţă publică ale comunităţii, prin elaborarea şi punerea în practică, inclusiv a unor programe şi strategii adaptate la situaţia operativă existentă într-o anumită fază de dezvoltare socială.

Necesitatea armonizării şi compatibilizării sistemului românesc de ordine publică cu cele din statele Uniunii Europene a generat modificări permanente pentru realizarea unui cadru care să răspundă transformărilor şi obiectivelor preconizate în planul structural şi funcţional, prin asigurarea resurselor umane şi financiare necesare materializării acestora.

În acest scop, procesul de elaborare şi adaptare a legilor de funcţionare a Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv a subsistemelor sale, a vizat delimitarea competenţelor şi atribuţiilor acestora, precum şi alinierea la standardele Uniunii Europene.

Ca Preşedinte al României voi veghea pentru realizarea următoarelor obiective:

• îndeplinirea măsurilor necesare pentru aderarea României la Spaţiul Schengen în termenul asumat (martie 2011), prin asigurarea securizării frontierelor spre statele non europene şi Marea Neagra, ceea ce va însemna o mai mare libertate de mişcare a cetăţenilor români în contextul desfiinţării controalelor la frontierele interne ale statelor membre UE;
• întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea infracţionalităţii în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a proprietăţii publice si private;
• concentrarea eforturilor asupra siguranţei cetăţeanului şi corecta informare a acestuia;
• armonizarea şi reconstrucţia sistemului instituţional de ordine şi siguranţă publică;
• descentralizarea deciziei, a responsabilităţilor şi a alocării resurselor;
• transferul decizional la nivelul structurii direct implicate în gestionarea acţiunilor;
• creşterea capacităţii operative a structurilor de intervenţie rapidă în vederea gestionării calificate a tuturor problemelor pe linie de ordine publică;
• elaborarea unei concepţii coerente de acţiune a forţelor de ordine publică în vederea reducerii nivelului infractionalităţii;
• creşterea siguranţei cetăţeanului prin intensificarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea fenomenului criminalităţii prin tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, potrivit competenţelor;
• realizarea unui sistem modern de abordare a acţiunilor şi misiunilor specifice în domeniul ordinii publice, care să permită asigurarea stării de normalitate şi echilibru în cadrul comunităţilor;
• iniţierea şi derularea, în cooperare cu societatea civilă, de programe pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii comise cu violenţă, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă civică;
• armonizarea legislaţiei privind activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul ordinii publice cu reglementările europene;
• reformarea şi reorganizarea structurilor funcţionale şi operaţionale, conform standardelor europene, în domeniul ordinii publice;
• crearea unei conduite profesionale moderne în randul personalului instituţiilor din domeniul ordinii publice, pentru a răspunde nivelului de aşteptare al cetăţeanului;
• perfecţionarea şi dezvoltarea cooperării şi colaborării cu toate instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Securitate Naţională, precum şi cu celelalte;
• autorităţi cu atribuţii în acest domeniu;
• întărirea cooperării internaţionale în materie penală.

e. Serviciile de informaţii: simplificare, eficienţă, depolitizare

Evoluţia serviciilor de informaţii româneşti a fost marcată de certe elemente de progres instituţional, dar şi de schimbări defectoase şi momente critice care au dus la întreruperea sau amânarea unor măsuri de reformă şi redimensionare, ceea ce face ca, în acest moment, aceste structuri să fie mai puţin adaptate cerinţelor actuale.

Printre elementele de progres a fost şi cel de desprindere de vechile structuri şi mentalităţi comuniste, fără a se pierde continuitatea specializării operaţionale. Procesul este cu atât mai remarcabil cu cât s-a desfăşurat într-un context marcat de un cadru legislativ neadecvat realităţii şi a unei presiuni importante din partea societăţii civile. De asemenea, serviciile de informaţii au asigurat elementele de flexibilitate organizatorică şi operaţională, permitând abordarea şi rezolvarea unor probleme de securitate cu totul noi, nu numai pentru serviciile româneşti şi est-europene. Deschiderea, anterior intrării în NATO şi UE, către serviciile aliate cât şi derularea în comun cu acestea a unor operaţiuni complexe, îndeosebi în zona ameninţărilor non-tradiţionale (terorism, criminalitate organizata etc), a contribuit în mod semnificativ la aderare şi la construcţia de securitate a spatţiului euroatlantic. Foarte apreciată de către aliaţi a fost şi resursa analitică oferită de serviciile de informaţii româneşti, care a pus în valoare demersurile operative şi a asigurat suportul informativ necesar procesului decizional, precum şi schimbul de date cu serviciile partenere.

Situaţia actuală a serviciilor de informaţii este tributară unor realităţi ce necesită o abordare critică precum şi măsuri urgent de remediere. În pofida celor peste 19 ani de activitate în noul context strategic şi operaţional, serviciile de informaţii româneşti necesită încă readaptări structurale şi conceptuale, într-o măsură mai mare decât cele impuse de evoluţiile ameninţărilor pe care aceste servicii trebuie să le cunoască şi să le prevină, situaţie cu atât mai gravă în condiţiile asumării de către România a unor sarcini de protecţie sporite la graniţa spaţiului de securitate euroatlantic. Cauzele sunt:
• refuzul factorului politic de a-şi asuma responsabilitatea reconstrucţiei juridico-instituţională a domeniului securităţii, care a favorizat proliferarea structurilor informative, dar a făcut imposibilă stabilirea unor atribuţii şi răspunderi distincte;
• tendinţa oricărui partid politic ajuns la guvernare de a utiliza serviciile de informaţii în scopul păstrării puterii, coroborata cu acceptarea acestei situaţii de către ofiţerii de la comandă;
• interferenţa, atât pe palierul decizional cât şi pe cel operativ, a unor actori statali şi non-statali, cu interese diferite celor ale României. Situaţia a favorizat, la nivelul serviciilor, diminuarea responsabilităţii, falsa concurenţă, uneori obstrucţionistă şi paralelismele. Acestea s-au reflectat negativ în finalitatea demersului de ansamblu al securităţii naţionale, respectiv în calitatea informării decidenţilor.

Ca Preşedinte al României, am în vedere trei obiective în ceea ce priveşte adâncirea reformei sistemului naţional de informaţii:
• Simplificarea sistemului. România are în momentul de faţă mult prea multe instituţii cu caracter informativ, plasate în subordinea diferitelor autorităţi.
• Eficienţa. Este nevoie de noi standarde de eficienţă în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii.
• Depolitizarea reală. Eu, în calitate de Preşedinte al României voi garantul faptului că nu va exista o interferenţă a serviciilor de informaţii în zona economică şi politică.
• Dezbaterea publică de după 11 septembrie a vizat revenirea la o temă clasică ce necesită opţiune şi decizie politică: raportul dintre securitate şi libertate. Această realitate marchează şi astăzi dezbaterea publică, iar poziţia constantă a noastră a fost de a da prevalenţă libertăţilor individuale şi drepturilor omului a căror îngrădire trebuie să fie o excepţie, făcută cu temei solid juridic şi faptic, în condiţii concret determinate, care să se judece de la caz la caz, pe criterii concrete şi stricte, şi care să evite arbitrariul.

Noul mediu internaţional de securitate instabil şi turbulent, în care apar foarte des noi ameninţări neanticipate şi evenimente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi tulburarea masivă a vieţii normale a cetăţenilor impune noi abordări ce presupun:
• avertizare timpurie;
• prevenirea conflictelor;
• decizie coerentă în momente de criză, întemeiată de informaţie reală, exactă şi la timp;
• soluţionarea competentă şi rapidă a conflictelor;
• analiza şi eliminarea cauzelor crizelor derulate;
• instituirea rapidă a sistemelor de adaptare din mers, pe baza evaluărilor solide şi a lecţiilor învăţate de la criza ce tocmai a trecut.

În acest context, instituţiile de intelligence au o relevanţă majoră şi un rol exact în apărarea drepturilor omului, a vieţii şi integrităţii concetăţenilor noştri, a exercitării neîngrădite a libertăţilor cosacrate constituţional. De aceea credem că o sinteză justă între maximizarea capabilităţilor şi mijoacelor de intelligence şi apărarea şi respectarea fără excepţie a drepturilor şi libertăţilor fiecărui om este posibilă şi imperios necesară.

Dorim să asigurăm instituţiilor de securitate naţională, inclusiv celor din sfera intelligence, toate instrumentele necesare atingerea scopurilor strategice de mai sus, cu condiţia respectării unor criterii stricte - normative, regulamentare şi de implementare - pentru limitarea libertăţilor individuale din raţiuni de securitate, cu caracter de excepţie.

Pentru evitarea arbitrariului, dorim revizuirea consensuală şi aplicarea critică a criteriilor de limitare a drepturilor individuale. Dorim şi limitarea drastică a regulilor ce se raportează la invocarea "interesului naţional". Dezbaterea privind elementele ce trebuie subsumate interesului naţional trebuie deschisă imediat în societate, la nivelul instituţiilor interesate şi a Parlamentului României, care să tranşeze conţinutul acestui concept.

Este necesară, de asemenea, adaptarea normelor, regulilor, structurilor de securitate la realitatea mediului internaţional de securitate contemporan şi ameninţărilor, riscurilor şi provocărilor existente. Obiectivul unui asemenea proces este diminuarea oportunităţilor de speculare a fisurilor instituţional-normative şi limitarea oricăror încercări de valorificare a vulnerabilităţilor sistemului de securitate al României.

Obiectivele politicii în domeniu sunt:
• consolidarea şi profesionalizarea controlului civil asupra instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
• transformarea şi adaptarea structurilor, normelor, misiunilor, instruirii pentru respectare strictă a principiilor democraţiei, eficienţei, transparenţei şi mai ales non-partizanatului politic. Înlocuirea relaţiilor instituţionale cu cele personale între decident şi furnizorul de informaţii, la orice nivel, trebuie condamnate cu fermitate;
• transformarea profundă a mecanismelor de proiectare, implementare, control şi evaluare integrată a obiectivelor şi cooperării instituţionale între politica externă, de securitate şi apărare;
• creşterea gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul democratic asupra instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
• crearea unui sistem modern, eficient şi participativ de proiectare, planificare si evaluare a politicii de securitate, cu aport substanţial de expertiză şi control civil;
• creşterea eficienţei, sporirea responsabilităţii şi optimizarea folosirii resurselor în combaterea noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

* * *

În viziunea mea, securitatea şi politica externă sunt strâns legate de priorităţile cetăţenilor României. Politica externă nu are sens dacă ea nu produce beneficii pentru economie, şi implicit, pentru viaţa oamenilor. O Românie respectată în lume trebuie să se traducă, în primul rând, într-o Românie mai bogată.

Am trăit prea mult timp într-o retorică sterilă a interesului naţional. De prea multe ori, clasa politică a abuzat de acest concept abstract, nu odată pentru a-şi acoperi propria incapacitate. De prea multe ori, conceptul de securitate a fost utilizat fără a ţine cont de beneficiarul său final: cetăţeanul.

Filosofia mea de a pune instituţiile în slujba cetăţeanului se aplică şi în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale. Mă interesează performanţa instituţiilor cu atribuţii în domeniu, în primul rând din perspectiva cetăţeanului, nu neapărat din cea a intereselor instituţionale.