Politica externă: un nou proiect, un rol al Președintelui

a. Absența unui proiect postintegrare pentru politica externă românească

Mai mult de un deceniu, proiectul major al României în materie de politică externă a fost integrarea europeană şi euro-atlantică. Odată cu 1 ianuarie 2007, după atingerea obiectivelor legate de aderare, nu se mai poate vorbi despre un proiect postaderare de o anvergură similară, care să constituie fundamentul politicii externe a României şi nici despre vreun alt proiect politic de ansamblu, în acelaşi domeniu.

Pe fondul unei ambiguităţi instituţionale cu privire la responsabilităţile în domeniul politicii externe, România a lansat, cel puţin declarativ şi la cel mai înalt nivel, mai multe proiecte, unele dintre ele eşuate.

Un astfel de proiect este aşa-numita axă „Washington-Londra-Bucureşti", care a fost o creaţie unilaterală şi nu a produs nici un efect. Tot la capitolul proiecte eşuate putem încadra modul în care a fost gestionată relaţia cu două dintre statele vecine, Moldova şi Ucraina. În ciuda tentativelor constante de a impune România ca jucător strategic în regiunea Mării Negre, nici acest proiect nu a avut drept efect afirmarea României în plan internaţional pe măsura potenţialului său geostrategic.

În fapt, eşecul acestor proiecte de politică externă se bazeaza pe incercarea de a suplini lipsa unei viziuni despre Romania ca actor statal intr-o lume globala cu idei punctuale si conjuncturale care dau aparenta unei politici externe, fara a fi insa cladite pe teme de interes global.

b. Provocările secolului XXI

În contextul crizei economico-financiare, al războiului ruso-georgian din august 2008 (considerat „primul conflict al sistemului internaţional non-unipolar"), precum şi al alegerii lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, sistemul de relaţii internaţionale a intrat într-o nouă etapă, în căutarea unor noi reguli şi noi echilibre. Însăşi Uniunea Europeană are de făcut mai multe opţiuni strategice, în privinţa politicii sale.

Lumea globalizată se confruntă cu o tipologie diferită a riscurilor şi ameninţărilor de securitate, care au trecut din zona „hard" în zona celor asimetrice. După transformarea ameninţării teroriste în principalul risc la adresa securităţii internaţionale, în toată lumea strategiile de securitate au fost regândite prin prisma noilor realităţi.

Evenimentele recente din domeniul economic şi politico-militar au evidenţiat creşterea incidenţei altor tipuri de ameninţări decât cele identificate în prima parte a anilor `90. Schimbările climatice sunt considerate la nivelul Uniunii Europene un factor important care va transforma matricea definirii riscurilor şi ameninţărilor pentru următoarea jumătate de secol.

Acelaşi conflict ruso-georgian (la care am făcut anterior referire) a pus în discuţie şi chestiunea securităţii energetice la nivelul Uniunii Europene. Proiectele gazoductelor Nord Stream şi South Stream au produs diviziuni în interiorul Uniunii Europene, o parte din noile state membre având rezerve în legătură cu accentuarea dependenţei energetice faţă de Federaţia Rusă.

Criza financiară globală, transformată într-o criză economică de aceleaşi dimensiuni, a devenit cea mai importantă ameninţare la adresa securităţii mondiale, pentru că ar putea determina sărăcirea a sute de milioane de oameni.

Criza economică va pune o şi mai mare presiune asupra sistemelor de securitate socială din Uniunea Europeană, perspectiva unui şomaj extins ridicând problema resurselor pentru acoperirea cheltuielilor legate de pensii şi asigurările de sănătate.

Un alt efect potenţial al unei crize economice prelungite ar fi mărirea riscului ca unele ţări tinere sau instabile din vecinătatea Uniunii, fie că este vorba de unele din Africa sau din spaţiul ex-sovietic, să devină structuri statale slabe sau eşuate, care pot declanşa conflicte locale sau regionale. Aceste conflicte - alături de alte stări tensionate, tendinţe separatiste, dispute teritoriale şi situaţii de instabilitate - generează incertitudine, determină irosirea resurselor şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.

Politica externa a Romaniei trebuie sa raspunda acestor noi provocari, sa identifice si sa promoveze oportunitatile, sa previzioneze si sa abordeze proactiv riscurile si amenintarile generate global. De calitatea si promptitudinea actiunii de politica externa depind, in noul context, interese fundamentale ale cetatenilor romani.

c. Rolul Preşedintelui în politica externă: viziune, coordonare, consens

În noul context internaţional este nevoie şi de o nouă viziune privind politica externă românească, precum şi de redefinirea rolului preşedintelui, respectând parametrii pe care Constituţia îi stabileşte.

• Preşedintele României, inspiratorul unui nou proiect de politică externă

Cred că este misiunea preşedintelui României să devină inspiratorul unui nou proiect de politică externă, un proiect care pleacă de la noul statut al României de stat membru al Uniunii Europene şi NATO, de la noua configuraţie strategică, de la interesele şi obiectivele cetatenilor României pe termen scurt, mediu şi lung.

Desigur, un asemenea proiect şi o asemenea viziune nu pot fi doar rezultatul unei singure gândiri. Preşedintele trebuie să fie factorul constituţional care determină o amplă dezbatere publică, antrenează resursele intelectuale din diferite instituţii cu atribuţii în domeniul politicii externe, din mediul academic sau din societatea civilă. Acest nou proiect trebuie să răspundă câtorva întrebări importante:

• Care sunt avantajele competitive ale Romaniei in raport cu statutul sau de tara membra a UE si intr-o lume globala? Cum pot fi valorificate aceste avantaje in interesul cetatenilor sai?
• Care sunt obiectivele Romaniei în Uniunea Europeană si opţiunile sale în raport cu temele de interes general pentru UE?
• Cum vede Romania viitorul constructiei europene in interesul cetatenilor sai?
• Care sunt interesele Romaniei în raport cu alte state sau zone de influenţă, şi cum pot fi acestea reprezentate atât prin politica comuna a Uniunii cat si prin raporturi bilaterale?

România are nevoie de un preşedinte vizionar şi implicat, capabil să urmărească interesele cetățenilor săi în competiția globală pentru atragerea de resurse. Iar politica externă a României este un instrument esențial în afirmarea și utilizarea avantajelor competitive în beneficiul cetățenilor români, în identificarea și construirea proiectelor comune cu alte state, care să ne apropie, punând deoparte lucrurile care ne despart.

România trebuie să-și găsească locul și rolul ca stat membru al UE, al NATO și al instituțiilor internaționale dezvoltând politici de nișă care să o identifice ca actor într-o lume globală. Pentru aceasta, paradigma trebuie schimbată: politica externă a României trebuie să fie expresia opțiunilor strategice de dezvoltare, să fie una proactivă și conectată la provocările lumii globale. Dezbaterea publică trebuie să fie îndreptată mai mult către subiectele care au semnificație și relevanță și dincolo de granițele României, contribuind la conectarea spațiului public românesc la problemele globale și la creșterea consistenței demersului de politică externă. Cetățenii au dreptul să își exprime opinia și să fie informați în legătură cu felul în care interesele lor sunt apărate și promovate în relația României cu alte state sau cu instituții internaționale.

Întreaga mea viziune asupra politicii externe pornește de la convingerea că aceasta trebuie să fie un instrument și o expresie a tuturor politicilor publice care servesc interesul cetățenilor români în interiorul și în afara granițelor țării.

• Preşedintele României, coordonator şi integrator al politicii externe româneşti

Consider că preşedintele României trebuie să depăşească actuala stare de fapt în care îşi limitează acţiunile de politică externă doar în raport cu Ministerul Afacerilor Externe şi uneori nici cu acesta. Diplomaţia are mai multe componente. Unele ţin de executiv, în principal de Ministerul Afacerilor Externe, dar şi de zone economice, altele ţin de Parlament. Există şi mijloace specifice diplomaţiei publice şi culturale, dar şi forme de dialog la nivelul organizaţiilor politice şi civice.

Misiunea preşedintelui României este de a deveni un centru de coordonare al tuturor acestor forme multiple de diplomaţie, care, nu o dată, funcţionează independent, adesea haotic, fără luarea în considerare a planului mai general al obiectivelor comune şi tacticilor de urmat. Din acest punct de vedere, preşedintele României poate să devină un facilitator al unei mai bune comunicări interinstituţionale, dar şi o interfaţă a acestor instituţii cu expertiza din zona academică sau a societăţii civile.

Nu este lipsită de interes din acest punct de vedere ideea constituirii, pe lângă preşedintele României, a unui consiliu consultativ pentru politica externă, care să se reunească periodic, ceea ce ar determina o convergenţă a eforturilor diferitelor instituţii, dar şi o informare a zonei neguvernamentale asupra priorităţilor şi calendarului de politică externă.

Experienţa ultimilor 20 de ani arată că atâta vreme cât forme de consultare şi coordonare au funcţionat, eficienţa unor acţiuni de politică externă a fost mult mai mare.

• Deconflictualizarea politicii externe româneşti

Ca preşedinte al României voi încuraja un consens bipartizan, între putere şi opoziţie, în jurul principalelor obiective de politică externă. Zona de acţiune externă trebuie extrasă din spaţiul conflictelor şi competiţiei politice interne. Din păcate, în ultimii ani, nu numai că nu a existat un dialog constant şi instituţionalizat între instituţia prezidenţială şi principalele forţe politice pe teme de politică externă, dar, mai mult decât atât, chiar şi în momente critice, această consultare nu a existat. Criza declanşată în Republica Moldova după alegerile parlamentare din acest an, modul unilateral în care a acţionat preşedintele României reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens. Din nefericire au existat multe alte situaţii în care s-a încercat utilizarea unor momente de politică externă pentru a obţine capital politic şi electoral. Populismul nu are ce căuta în politica externă a României.

În timpul mandatului meu de preşedinte, voi fi garantul caracterului bipartizan al politicii externe, consultând cu regularitate forţele politice semnificative şi valorificând activ experienţa foştilor şefi de stat ai României, dar şi a altor persoane publice care au exercitat demnităţi care au legătură cu politica externă.

• Garantul credibilităţii şi predictibilităţii acțiunii României în plan extern

Misiunea mea ca Președinte este de a fi garantul seriozității și predictibilității politicii externe românești, garantul că resursele politicii noastre externe sunt exploatate la maximum. Iar actiunea de politica externa trebuie sa fie caracterizata de credibilitate, competenţă si creativitate. România trebuie să-şi recapete credibilitatea internaţională, iar acţiunile Preşedintelui României trebuie să fie predictibile. Politica internaţională a României nu poate fi eficientă dacă nu se bazează pe competenţa şi creativitatea celor chemaţi să o realizeze.

Ţara noastră poate fi un bun jucător de echipă - în cadrul NATO, UE, OSCE, etc - care poate aduce aliaţilor şi partenerilor săi, celorlaltor state din comunitatea internaţională, valoarea sa adăugată pentru atingerea obiectivelor majore globale, instituţionale, regionale. Valoarea adăugată vine din dezvoltarea unor capabilităţi de nişă pentru care avem aptitudini şi capacităţi, capabilităţi interesante pentru aliaţii şi partenerii noştri.

Valori, principii şi interese. Fundamentul raportării la parteneri şi la diferitele politici publice pe domeniul securităţii, apărării şi politicii externe este suma de valori ce constituie miezul instituţiilor europene şi euro-atlantice. În ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state, România îşi propune să fie un partener loial şi credibil care pledează pentru valorile în care crede dar abordează pragmatic şi realist implementarea acestor valori, respectând cultura şi particularităţile partenerilor săi, principiile cooperării internaţionale şi interesele naţionale, armonizate cu cele ale aliaţilor şi partenerilor, atunci cînd ele sunt formulate.

Mai puţine declaraţii, mai multă acţiune. Nu de puţine ori, ţara noastră a plătit tribut pentru excesul de declaraţii publice care nu răspundeau unui imperativ al transparenţei politicilor publice din domeniu, ci făceau parte din politici de vizibilitate şi imagine ale protagoniştilor implicaţi în aceste categorii de politici. Consider că declaraţiile trebuie să apară la momentul oportun şi să aibă echilibrul necesar pentru a nu antrena costuri suplimentare sau a bloca aplicarea politicilor publice în acest domeniu, periclitînd chiar atingerea obiectivelor stabilite. Consider că eficacitatea unei politici coerente externe, de securitate şi apărare constă şi în maximizarea acţiunii în domeniu, a faptelor aferente acestor politici publice, şi mai puţin a discursurilor fără miez.

d. Opţiuni fundamentale în politica externă

• Opţiunea pentru o Europă puternică, cu instituţii eficiente și legitimate democratic

Opţiunea mea ca şi Preşedinte al României este pentru o Europă puternică, cu instituţii consolidate, o Europă în care Romania sa fie o poveste de succes. Principala dimensiune a proiectului meu de Președinte este definirea rolului României în interiorul Uniunii Europene, pornind de la avantajele competitive pe care le avem in raport cu partenerii nostri.

Securitatea energetica este una din preocuparile majore ale statelor membre. Romania poate deveni un pilon de sprijin pentru securitatea energetica a Uniunii Europene: diversificarea surselor de aprovizionare, interconectarea retelelor de energie si de gaz sunt politici europene pe care Romania isi poate construi contributia efectiva la politica energetica comuna.

Frontiera de est a Uniunii Europene are o relevanta tot mai mare pentru spatiul de securitate european. Romania este cel mai mare stat membru care poate asigura gestionarea eficienta si in deplina siguranta a acestei frontiere.

Politica europeană este principala ancoră a demersului extern al României.

Acest nou proiect implică o schimbare de paradigmă. Integrarea europeană este privită cel mai adesea în ţară exclusiv prin prisma absorbţiei fondurilor europene, respectiv a banilor care vin sau ar trebui să vină de la Bruxelles. Desigur, reprezintă un subiect de preocupare faptul că deocamdată românii resimt mai degrabă costurile şi mai puţin beneficiile, faptul că deocamdată România este mai degrabă contributor la bugetul Uniunii decât beneficiar al finanţărilor europene. Această situaţie ar putea genera insatisfacţie şi, în perspectivă, chiar curente de opinie publică eurosceptice sau chiar anti-integraţioniste. Dar gradul de absorbţie al fondurilor europene este în primul rând o problemă a administraţiei româneşti şi doar în mică măsură o problemă a relaţiei Bucureştiului cu birocraţia de la Bruxelles.

România trebuie să-şi propună să joace un rol activ atât în ceea ce priveşte procesul de decizie, cât şi temele mari de dezbatere care stau pe agenda UE.

Ca preşedinte al României, vreau ca ţara noastră sa fie un membru respectat al Uniunii Europene, un partener care-şi onorează angajamentele, dar ştie să-şi negocieze condiţiile. Cu alte cuvinte, consider că România trebuie să fie un membru cu personalitate al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastră în raport cu marile teme ale dezbaterii.

Ca lider politic, mă simt mai apropiat de proiectul unei Europe federale, cu instituţii puternice, cu o mai bună coordonare a politicilor în toate domeniile de activitate. Cred că proiectul unei Europe federale avantajează în acest moment România, putând fi un puternic vector de modernizare a societăţii noastre.

Ca Preşedinte al României, voi sprijini procesele de consolidare şi adâncire a integrării europene. Nu Europa cu două viteze, nu departajarea internă în state mai puternice şi state mai slabe reprezintă soluţia la problemele Uniunii, ci adâncirea proceselor integraţioniste, întărirea rolului instituţiilor europene, paralel cu consolidarea legitimităţii democratice a acestora.

Ca Preşedinte al României, voi sprijini în continuare ideea extinderii Uniunii Europene. Spaţiul comun european va trebui să includă pe termen scurt Balcanii de Vest, pe termen mediu Moldova si Turcia, iar pe termen lung Ucraina şi, poate, Belarus. Unificarea politică şi economică a acestui spaţiu constituie o garanţie pentru ca Uniunea Europeană să capete mai multă forţă ca actor al relaţiilor internaţionale. În perspectiva anilor 2025-2030 Uniunea Europeană trebuie să devină un proiect definitiv din punctul de vedere al graniţelor sale.

Ca Preşedinte al României, voi sprijini ideea unei politici externe şi de securitate comune, precum şi a unei politici energetice comune, elemente fără de care nu se poate vorbi de Uniunea Europeană ca actor unitar în relaţie cu alte centre de putere din sistemul relaţiilor internaţionale. Cred că România are un rol de jucat în ceea ce priveşte hotărârile Uniunii Europene privind cadrul financiar. Extinderea cu mai mare rapiditate a zonei euro este văzută astăzi de mulţi specialişti ca fiind o soluţie mai rapidă pentru depăşirea crizei economice. În dialogul cu Consiliul şi Comisia Europeană am putea insista pe această soluţie.

În fine, România ar trebui să aibă ambiţia de a deveni o interfaţă a Uniunii Europene în relaţia cu terţe state. Un asemenea rol nu se atribuie declarativ ci se poate construi doar pe parteneriate solide cu tarile respective, pe proiecte comune.

In acest sens, raporturile dintre UE şi Ucraina sau Federaţia Rusă interesează în mod direct ţara noastră. De aceea, consider că avem interesul să contribuim la configurarea politicilor Uniunii în raport cu aceste state.

Primul pas pe care îl voi face, în calitate de preşedinte al României, în domeniul politicii europene va fi clarificarea raporturilor instituţionale în ceea ce priveşte participarea la Consiliile Europene. Este nefiresc ca România să fie singura ţară din partea căreia la Consiliile Europene participă două persoane, atât preşedintele, cât şi prim-ministrul. Ca factor constituţional care are în răspundere politica externă, inclusiv politica europeană, mi se pare firesc ca România să vorbească în Consiliile Europene cu o singură voce.

În interiorul Uniunii Europene, România va trebui să stabilească alianţe şi parteneriate în funcţie de obiectivele şi interesele sale. Parteneriatul strategic cu Franţa va rămâne un instrument politic important şi, dincolo de enunţ, el trebuie să capete consistenţă. Ca preşedinte al României, voi propune un parteneriat strategic care vizează spaţiul central-european şi în primul rând Germania şi Austria. Opţiunea mea derivă dintr-o realitate economică evidentă. Investiţiile cele mai mari în România vin din zona de influenţă a Europei Centrale. România este acum în mod natural integrată acestui spaţiu. Relaţiile politice trebuie să urmeze logica relaţiilor economice. Parteneriatele trebuie să însemne inclusiv alinierea poziţiilor şi consultarea reciprocă în ceea ce priveşte deciziile europene.

Aceeaşi perspectivă trebuie aplicată şi raporturilor cu Ungaria şi Bulgaria. Experienţa a demonstrat că parteneriatul strategic cu Ungaria a adus României un plus de credibilitate în ceea ce priveşte demersurile de aderare la NATO, în vreme ce tandemul România-Bulgaria a funcţionat ca un vehicul pentru accelerarea integrării europene. Ca preşedinte, îmi propun să regândesc raporturile cu ambele state, din perspectiva noii realităţi de membri ai UE.

• Refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii

Ca Preşedinte al României voi actiona pentru refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii. Atunci când, în iulie 1997, a fost lansat Parteneriatul Strategic bilateral dintre Statele Unite ale Americii şi România, ţara noastră era aspirantă atât la aderarea la NATO, cât şi la integrarea în Uniunea Europeană. Astăzi, la peste un deceniu, România este membru cu drepturi depline atât al Uniunii Europene cât şi al NATO. Este nevoie aşadar de refondarea parteneriatului transatlantic, plecând de la noile realităţi.

Primul pas al acestui proces îl reprezintă clarificarea problemei vizelor de intrare în Statele Unite, astfel încât pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene să existe un regim uniform de acces. Dincolo de această problemă, cu o puternică dimensiune simbolică pentru români, refondarea parteneriatului strategic înseamnă cooperarea în domeniile de maxim interes în noul context global: proiecte comune şi transferul de tehnologii eficiente ecologic; securitatea energetică; cooperarea în domeniul agricol, inclusiv prin atragerea de investiţii americane în România; cooperarea împotriva pericolelor asimetrice şi pentru soluţionarea conflictelor îngheţate ş.a.. Desigur, toate aceste aspecte se află, într-un fel sau altul, pe agenda bilaterală, dar noul parteneriat strategic, un act cu profunde implicaţii politice şi simbolice, presupune reaşezarea listei de priorităţi, potrivit noilor realităţi internaţionale.

• Raporturile cu Federaţia Rusă - un nou nivel, o nouă calitate

Ca Preşedinte al României, relaţiile cu Federaţia Rusă reprezintă o prioritate a proiectului meu de politică externă. Dimensiunea politică şi instituţională a raporturilor dintre România şi Rusia trebuie să reflecte interesele noastre în raport cu un important actor geostrategic al zonei. Relaţiile cu Rusia au avut şi ele zone de nepermisă oscilaţie, reflectând şi o incapacitate a factorilor instituţionali de a percepe importanţa strategică a unor raporturi bune cu vecinul de la Răsărit.

Componenta economică a relaţiilor dintre România şi Rusia este o zonă de maximă prioritate şi are un potenţial prea puţin explorat. Ca Preşedinte al României voi încuraja extinderea formelor de cooperare economică. Am în vedere inclusiv încurajarea apariţiei unei bănci comune româno-ruse, care să devină în timp un pivot al dezvoltării schimburilor economice.

Există elemente de istorie a psihologiei colective care au funcţionat nu o dată ca un factor perturbator al relaţiilor dintre cele două state. Aceste urme ale memoriei istorice au fost exploatate în planul politicii interne. Ele pot fi depăşite printr-o mai bună comunicare, la nivelul elitelor politice, economice, academice şi culturale. Ca Preşedinte al României îmi propun să încurajez o asemenea comunicare. După cum, în calitate de Preşedinte, voi încuraja un dialog activ şi direct între administraţiile şi comunităţile locale din cele două state. Doar un asemenea dialog creează premisele încrederii şi cooperării.

Unul dintre obiectivele agendei mele de politică externă este să imprim o altă calitate şi un alt nivel raporturilor cu Federaţia Rusă. Desigur, acest proces se va desfăşura în consultare strânsă cu partenerii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană, în considerarea angajamentelor României faţă de organizaţiile din care face parte.

• O relaţie normală cu Republica Moldova

Angajamentul meu ca Preşedinte al României este restabilirea normalităţii în raporturile cu Republica Moldova. Din păcate, astăzi relaţiile cu Moldova au atins cel mai scăzut nivel din istoria ultimilor 20 de ani. De această situaţie sunt responsabile, deşi în măsuri diferite, atât autorităţile de la Chişinău, cât şi autorităţile de la Bucureşti. Avem a ne asuma partea noastră de vină în ceea ce priveşte degradarea inacceptabilă a relaţiilor româno-moldovene. În raporturile cu Moldova, Bucureştiului i-a lipsit o anumită constanţă în atitudine. Am oscilat mereu de la declaraţii de fraternitate, dar nesusţinute de politici practice la atitudini de ostilitate care nu au fost dublate însă şi de încercarea de a găsi soluţii. Nu este mai puţin adevărat că relaţiile româno-moldovene au fost utilizate pe ambele maluri ale Prutului şi ca teme pentru campaniile politice naţionale.

Pornesc demersul meu de normalizare a relaţiilor cu Moldova în primul rând de la recunoaşterea independenţei şi statalităţii ţării vecine.

În al doilea rând, consider că România poate fi partenerul privilegiat al Moldovei în ceea ce priveşte aspiraţiile sale de integrare într-o Uniune Europeană extinsă. Aşa cum am mai menţionat, mâna pe care le-o întindem fraţilor noştri moldoveni în procesul de integrare nu trebuie să genereze atitudini de superioritate sau paternalism. România nu este și nu trebuie să-și propună să fie „dirigintele" Moldovei în procesul de integrare europeană, ci este direct interesată ca ţara din vecinătatea sa vestică să aparţină unei zone de securitate şi prosperitate economică.

În al treilea rând, ca Preşedinte al României, mă voi pronunţa în permanenţă în favoarea proceselor de democratizare din Republica Moldova, în sprijinul pluralismului şi libertăţii de expresie, dar voi veghea să nu existe nici o imixtiune a instituţiilor statului român în viaţa politică din Republica Moldova. Problemele legate de democraţia în ţara vecină au un cadru normativ de rezolvare europeană.

Problema Tratatului de bază între cele două ţări continuă să fie punctul critic al relaţiilor dintre România şi Moldova. Prin dialog politic, va trebui să găsim o soluţie definitivă la această chestiune, pornind de la premisa că nici România nu poate recunoaşte pactul Ribberntrop-Molotov, dar şi că Moldova simte nevoia unor garanţii privind frontierele sale. Poate că forma unei declaraţii comune adoptată de Parlamentele celor două ţări, care să includă şi ideea parteneriatului strategic pentru integrare, ar putea reprezenta o asemenea soluţie.

Ca Preşedinte al României voi încuraja un amplu dialog al întregii societăţi cu parteneri din Republica Moldova. Relaţia de încredere nu se poate reconstrui doar la nivel instituţional. Este nevoie de dezbatere şi interacţiune în toate componentele societăţii: de relaţii economice consolidate şi privilegiate, legături la nivelul partidelor politice, a sindicatelor şi mediului asociativ, la dialog între mediul academic, schimburi interculturale.

Doresc să fiu în această relaţie specială adeptul unei normalităţi pragmatice, astfel încât la finalul mandatului meu România şi Moldova să fie ţări partenere într-o Uniune Europeană extinsă.

• Politica de vecinătate. Marea Neagră

Ca Preşedinte al României, consider ca politica de vecinătate reprezinta una din cele mai importante politici de nisa pentru Romania. Axele acestei politici vor fi: parteneriat economic si export de democratie si practici democratice.

În mod particular, consolidarea Ucrainei ca stat democratic, cât mai apropiat de valorile şi principiile Alianţei Nord-Atlantice, slujeşte interesele noastre de politică externă. Relaţia cu Ucraina trebuie să se bazeze pe sprijinul constant şi asistenţa pentru reforme, democratizare şi europenizarea sistemului normativ şi instituţional, pe reforme consistente ale sectorului de securitate şi îndeplinirea criteriilor politice şi tehnice de integrare în NATO.

România a reprezentat, în epoca modernă, o forţă politică, diplomatică şi culturală de prim rang în sud-estul Europei, şi acest statut i-a permis, chiar şi în ultimul deceniu al secolului trecut, să joace un rol pozitiv în consolidarea stabilităţii şi construcţiei democratice în Balcani. Neglijarea politicilor de vecinătate după 2000 a făcut însă ca acest rol să se estompeze, astfel încât proclamarea independenţei Kosovo a avut loc în ciuda rezervelor exprimate de statul român, iar proiectul cooperării în Marea Neagră şi în zona Mării Caspice a rămas fără alt efect decât răcirea raporturilor tradiţional pozitive cu Turcia şi apariţia unor noi tensiuni în relaţiile noastre cu Ucraina şi Federaţia Rusă. Evenimentele din vara anului trecut - invadarea Georgiei şi independenţa unilateral recunoscută a regiunilor secesioniste - au părut că pun definitiv punct acestui ambiţios proiect.

Marea Neagră rămîne o zonă de interes strategic deosebit prin prisma poziţiei geografice dar şi a rolului pe care-l poate juca în transportul de hidrocarburi şi resurse energetice, în asigurarea securităţii energetice a României şi contribuţia substanţială, pe acestă dimensiune, la nivelul UE. Coordonatele şi instrumentele sînt multiple, în ciuda rezervelor şi blocajelor unor state riverane. Inventivitatea şi capacitatea de inovare a abordărilor cu geometrie variabilă sunt şansa României de a aduce o valoarea adăugată importantă, pe această dimensiune, aliaţilor şi partenerilor săi. Romania poate fi pilonul de sustinere cel mai important din regiune al "podului" Est - Vest evocat de George W. Bush la Bucuresti cu o formula care isi mentine actualitatea.

Pentru Croaţia şi Albania, experienţa României poate fi deosebit de interesantă; pentru Macedonia şi pentru Serbia, istoria noastră recentă e plină de semnificaţie. România trebuie sa aiba o agenda in Balcani, bazata pe parteneriat economic si pe valorificarea oportunitatilor date de prezenta la Bucuresti a celei mai solide structuri financiar - bancare din regiune. Bursa de la Bucuresti poate deveni reperul pentru afacerile intregii regiuni iar companiile romanesti trebuie sustinute sa devina regionale.

• Turcia, Caucazul de sud şi Asia Centrală. Politica de securitate energetică

Relaţiile, pe această dimensiune, se disting în trei grupe:

- parteneriat strategic cu Turcia. Relaţia cu Turcia trebuie reconstruită pe baza relaţiei economice şi militare excelente şi a susţinerii aspiraţiilor europene ale Ankarei. România recunoaşte rolul major al Turciei la Marea Neagră, în stabilizarea Orientului Mijlociu Extins, în cadrul NATO - a doua armată a Alianţei - şi ca model de stat musulman sunit secular modern. Parteneriatul trebuie să reafirme principiile fundamentale europene şi să fie dezvoltat indiferent de prezenţa la guvernare în Turcia a unei puteri politice sau alta.

- relaţia cu statele caucaziene este relevantă din unghiul de vedere al securităţii energetice, al capacităţii de producţie şi tranzit şi al poziţiei geografice. România susţine suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a celor trei state caucaziene. Georgia este de importanţă majoră strategică pentru comunitatea euro-atlantică, pierderea orientării democratice şi pro-occidentale a Georgiei însemnînd pierderea Mării Megre şi a culoarului de tranzit Asia Centrală-UE. Azerbaidjanul este stat pivotal relevant în producţia şi tranzitul din surse şi pe rute alternative ale hidrocarburilor iar relaţia României cu Armenia a fost tradiţional foarte bună.

- relaţia cu statele din Asia Centrală trebuie regăsită, Kazahstanul jucînd un rol major de echilibru în regiune şi fiind relevant prin prisma investiţiei în cel de-al doilea producător de petrol din România. Turkmenistanul are rezerve de hidrocarburi neexplorate şi neexploatate, cu relevanţă deosebită în echilibrul energetic global iar Uzbekistanul este vecin imediat al Afghanistanului, jucînd rol relevant în securitatea regiunii, în tranzitul forţelor şi rezervelor către trupele din Afghanistan şi în controlul traficului de droguri spre Europa. Resursele energetice din regiune sînt majore iar aportul la proiectele alternative de producţie şi transport cruciale.

• Relaţii strategice. Diplomaţie economică

Ca Preşedinte al României vreau să dau consistenţă relaţiilor noastre cu Republica Populară Chineză. Pornesc de la premisa că există o tradiţie îndelungată a acestor relaţii şi o mare disponibilitate de cooperare din partea partenerilor noştri chinezi. Este responsabilitatea noastră că nu am găsit întotdeauna răspunsul cel mai adecvat şi serios la această disponibilitate. În plan politic şi economic putem construi multe împreună, iar această relaţie privilegiată poate juca rolul unui atu al României în Uniunea Europeană.

Orientul Mijlociu este o zonă tradiţională a relaţiilor foarte bune ale României cu toate părţile implicate. Aici decenţa, echilibrul şi rezerva în a aborda problemele dincolo de capabilităţi se poate dovedi esenţială pentru capacitatea noastră de susţinere a comunităţilor de români din toate statele din zonă. Trebuie valorificate la maximum relaţiile tradiţionale şi capacitatea de a aduce valoarea adăugată în sistemul complicat al soluţionării dosarelor din regiune.

Asia, Africa si America Latina - Abordarea selectivă a acestor relaţii trebuie făcută prin prisma capabilităţilor şi relaţiilor României cu aceste state, a valorii adăugate pe care o pot aduce economiei româneşti, partenerilor şi aliaţilor.

Pe toate aceste dimensiuni trebuie dezvoltate formule stabile, ad hoc sau itinerante de diplomaţie economică eficientă.

• O politică mai activă în raport cu românii de pretutindeni

Statul român are obligaţia constituţională de a sprijini atât minorităţile româneşti din alte state, cât şi pe cetăţenii români care lucrează şi trăiesc temporar pe teritoriul altor ţări.

În raport cu minorităţile româneşti, ca Preşedinte al României voi solicita instituţiilor să aibă o politică mai viguroasă şi mai activă, desigur, în respectul relaţiilor bilaterale cu statele respective. Vom încuraja reprezentarea politică a minorităţilor româneşti, afirmarea identităţii lor lingvistice şi culturale.

Pe de altă parte, în ultimii ani, a apărut o temă nouă: cea legată de statutul şi drepturile cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Această temă a generat reacţii cu tentă xenofobă, pe fondul agravării crizei economice. Vocea României trebuie să se audă cu putere în instituţiile europene, în aplicarea principiului liberei circulaţii a forţei de muncă. Instituţiile europene şi relaţiile bilaterale între România şi statele în care muncesc concetăţenii noştri reprezintă cadrul de protecţie a drepturilor acestora. Trebuie susţinute asociaţiile românilor din străinătate, care pot reprezenta cel mai bine interesele acestora în raport cu statele gazda. Dar este esenţiala depolitizarea şi finanţarea lor semnificativă.