noutati
23 ianuarie 2012
România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare, în cel mai scurt timp
14 ianuarie 2012
Începutul sfârșitului acestui regim
18 decembrie 2011
Omul este fiinta in stare sa moara pentru libertate
14 decembrie 2011
Conferinta de presa de la Buzau
4 decembrie 2011
Bugetul pe 2012 e o lege a subdezvoltării economice în fond, care accentuează criza și care pune în valoare, încă o dată, incapacitatea profundă, definitivă a acestui guvern de a lua măsuri reale de stimulare economică
toate noutatile
Acum la Crin TV:
Ma gasesti pe
Discursuri
Lansarea candidaţilor PNL la europarlamentare, 7 Mai 2009
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
Stimaţi colegi,
Într-o ţară normală, în condiţii normale şi într-o atmosferă politică normală, acest discurs de lansare a candidaţilor PNL pentru Parlamentul european ar fi trebuit să se refere la stadiul actual de integrarea europeană pe care l-a reuşit România.
La felul în care vede partidul nostru reprezentarea corectă şi eficientă a ţării în Parlamentul de la Bruxelles. La pârghiile prin care putem cere Uniunii Europene mai mulţi bani pentru a depăşi rapid actuala perioadă de criză economică. La problemele de dezvoltare pe care le are România şi la soluţiile realiste pe care le putem dezvolta. Şi, evident, la mesajele pe care trebuie să le transmitem în săptămânile următoare către alegatori, în aşa fel încât să fim înţeleşi cum se cuvine.
Dar România anului 2009 nu este o ţară normală. Din păcate... De aceea nici discursul meu nu va fi unul uzual. Înainte însă de a trece mai departe aş vrea să vă reamintesc un moment de sinceritate planificată la care am fost martori cu toţii. Este momentul în care Traian Băsescu a recunoscut, din nou, că a greşit. A recunoscut că a susţinut o idee greşită, care a dus întâmplător la câştigarea alegerilor de către prietenii săi. Acum şase luni ne spunea că promulgă legea din convingere fermă. Acum trei luni afirma că a făcut-o în silă, pentru că oricum ar fi fost votată şi a doua oară în parlament. Astăzi aflăm că a fost o greşeală. În toamnă ne va spune, probabil, că nici nu a promulgat-o.
Iar acum, după ce a recunoscut, cere ţării să fie solidară. Cere profesorilor să nu mai ceară măriri de salarii, fiindcă nu sunt bani şi plânge pe umerii elevilor pe care îi sfătuia mai demult să nu ia şcoala în serios. Acum, după ce-a recunoscut c-a minţit, va vrea să fie votat din nou pentru 5 ani. Din nou, ca şi în alte ocazii, preşedintele greşeşte. Şi o face, ca întotdeauna, pe seama tuturor celor care plătesc taxe şi impozite în România. Traian Băsescu e ca un chelner care face nota: nu greşeşte niciodată în defavoarea lui. El, alături de guvernul său, alături de prietenii săi Boc şi Geoană, sunt expresia unei greşeli care accentuează criza din România.
Atunci când o greşeală se face pe bani publici, discursurile nu mai sunt suficiente. Esenţa noastră, ca politicieni, în orice democraţie reprezentativă, este aceea de a servi interesul cetăţenilor. Al cui interes l-a servit Traian Băsescu când a persistat în astfel de greşeli? De ce şi-a recunoscut greşeala abia după jumătate de an, după ce alegerile au produs un guvern, iar guvernul şi-a împărţit deja România? Recunoaşterea acestei greşeli acum şi în acest mod reprezintă o sfidare. Este expresia lipsei de soluţii la criza economică şi a lipsei de respect faţă de alegătorii cărora acum li se cere solidaritate. Ce este cel mai grav, într-un moment de criză, este să fugi din faţa populaţiei cu scuze şi regrete. Preşedintele refuză rolul de mediator şi spune că nu este treaba lui dacă sindicatele fac sau nu grevă. Pentru aceste erori, ca şi pentru multe altele, preedintele şi prietenii săi vor trebui să plătească acolo unde contează cel mai mult: la vot. Mai intâi acum, pe 7 iunie, iar apoi în toamnă, la prezidenţiale.
Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu acum a început criza în educaţie sau problema lipsei de bani. Ştiu că această criza economică a venit din afara României şi mai ştiu că în guvernarea trecută se putea face mai mult pentru a proteja ţara în prezent. Nu vorbesc despre un eşec al ultimilor cinci luni, deşi acesta ar merita o atenţie aparte, fiindcă este înspăimântător. Eu vorbesc despre eşecul unei clase politice din care fac parte şi eu, şi faceţi parte şi dumneavoastră, cei din sală. Este un eşec total al ultimilor 20 de ani. Iar eşecul nu vine doar din lipsa soluţiilor, ci şi din incapacitatea politicienilor de a spune adevărul, atunci când îl cunosc. Preşedintele minte când spune că nu ştia care era situaţia economică, a României şi a lumii în care trăim. Iar, de cinci luni, guvernul ascunde constant românilor adevarul despre situaţia reală a bugetului şi a capacităţii statului de a plăti salariile sau pensiile. Oamenii nu vor de la noi bani cu orice preţ, mai ales atunci când văd şi ei că nu se poate. Oamenii vor de la noi adevărul. Vor să fim deschişşi cu ei şi să le explicăm clar cât de grea este situaţia. Nu e suficient să o spună presa sau analiştii. Trebuie să o spună cei care ocupă funcţiile publice, fiindcă ei au răspunderea gestionării treburilor publice. Iar când politicienii refuză să le vorbească despre asta şi, în schimb, îi pune să se certe unii cu alţii pentru banii tot mai puţini pe care bugetul îi are, eşecul clasei politice este evident.
De aceea, în acest moment, cred că e timpul să încercăm să schimbăm câte ceva. Aceste alegeri nu sunt despre Europa, despre teme europene sau despre cine şi ce au făcut la Bruxelles. Aceste alegeri sunt despre direcţia în care merge azi România. Sunt despre criza economică, dar şi despre criza pe care actuala putere o adaugă acestei crize economice. Decidem dacă direcţia actuală este cea bună. Actuala majoritate nu poate scoate ţara din criza. Iar tabloul dezolant este acela că nimeni nu vrea să îşi asume răspunderea pentru rezolvarea crizei. Preşedintele spune că rolul lui s-a încheiat.
Noi am rămas singura opoziţie la această putere. Alături de presă, alături de societatea civilă şi alături de cei care încă mai plătesc taxe şi impozite în România. În faţa noastră este o putere care s-a întins ca o boală asupra ţării, a împărţit-o, şi-a trasat feude, a delimitat teritorii de dominanţă.
Noi nu suntem însa doar opoziţia politică la PSD si PDL. Noi suntem şi trebuie să fim opoziţia la tot ceea ce înseamnă ei în viaţa noastră. Trebuie să fim opoziţia la minciună, la dispreţ, la insulte, la scandaluri, la nesimţire, la nepotism sau la abuzuri. Trebuie să fim opoziţia la modelul pe care ei îl vor pentru noi toţi, unul în care politicienii sunt rupţi de societate, iar societatea e stimulată să fie dezinteresată de politică.
În acest an, va avea loc o confruntare între noi - cei cotaţi în sondajele de opinie cu vreo 14-15% şi ei, cei 70% care conduc România de azi, şi o conduc prost. Vreţi dovezi despre cât de prost o conduc? Lista e lungă şi eu enumăr aici doar câteva exemple:
- guvernul taie 800 de milioane de RON la rectificarea bugetară din banii profesorilor, dar dă alte sute de milioane la turism, pentru organizarea unor evenimente inutile
- noul impozit forfetar a triplat numărul firmelor mici care se închid în România, pentru că nu au cum să îşi continue profitabil activitatea
- codurile juridice, cele mai importante legi ale unei ţări, sunt adoptate pe furiş, fără ca societatea să le cunoască
- împrumutul de la FMI va îndatora plătitorii de taxe din Romania cu peste 3000 de euro de persoană, pe care trebuie să îi plătim în următorii ani
- guvernul se pregăteşte să introducă coplata serviciilor medicale din toamnă, pentru a strânge şi mai mult şurubul asupra cetăţenilor obişnuiţi
- procedurile de licitatie şi de cheltuire a banilor publici s-au simplificat pe ascuns, pentru ca noul guvern să poată atribui fără licitaţie sume tot mai mari clientelei politice.
În urmă cu nişte luni, cineva propunea pe un blog un exerciţiu: afisaţi portretele celor cinci persoane care conduc România după alegerile din 2008 şi îngroziţi-vă. Cei cinci sunt Traian Băsescu, Mircea Geoană, Roberta Anastase, Emil Boc şi Elena Udrea. Eu vă propun un exerciţiu încă şi mai neplăcut. Luaţi această listă, uitaţi-vă la ea, completaţi-o cu cine vreţi dumneavoastră. din actualul guvern, Videanu, Pogea, Nica, Berceanu, Sârbu şi întrebaţi-vă: "Chiar credeţi că aceşti oameni ne pot scoate din criza economică?". Sondajele de opinie din ultimele luni dau răspunsul la această întrebare. Marea majoritate a românilor nu mai crede că actuala putere ştie ce trebuie să facă pentru ieşirea din criză. De ce? Fiindcă ei sunt criza... Criza politică, morală, ideologică, de valori, de sistem... Şi dacă-l urmărim atent pe Traian Băsescu găsim acolo şi criza de nervi. În cel mai greu an al epocii post revoluţionare, România este condusă de o coaliţie nefuncţională, cu un prim-ministru fără nici un fel de putere, cu miniştri care se întreabă dacă DNA-ul va da drumul sau nu la dosare şi cu un şef suprem a cărui singură vocaţie pare a fi jocul cu cătuşele, pe ideea "ne prăbuşim economic, dar uite câţi oameni băgăm la puşcărie".
Toate aceste subiecte nu au, desigur legatură cu europarlamentarele... De fapt, nu au legătură cu Europa, cu democraţia, cu drepturile cetăţeneşti şi cu alte multe cuvinte care în România epocii Băsescu încep să-şi piardă din sens şi din consistenţă.
Dar scorul din aceste alegeri poate însemna un prim pas spre blocarea prăpădului care ne înghite zi de zi. Un vot negativ dat partidelor de la putere va însemna un prim pas spre ralierea celor nemulţumiţi în jurul unui nou mesaj, în jurul unei noi idei şi în jurul unui crâmpei, cât de mic, de speranţă. România nu este nici mândră, nici prosperă, ci rătăcită şi chinuită. Eu nu cred în miracole, nu cred în personaje magice care schimbă totul în bine prin simpla lor prezenţă - ştiu însă că există personaje care pot distruge totul în numai cinci ani. Nu vin în faţa dumneavoastră să vă povestesc de partide bune şi de partide rele, de politicieni minunaţi şi de politicieni ticăloşi, de îngerii de la noi şi de diavolii de la ei. Vreau să vă spun doar că oamenii care ne conduc nu ştiu să o facă şi că, într-o formă sau alta, trebuie daţi jos de acolo până nu se alege praful de tot. Şi de asemenea vreau să vă spun că noi avem nişte soluţii şi nişte idei despre care eu cred că sunt mai bune şi care s-ar putea să ne ajute pe toţi să ieşim mai repede şi cu cât mai puţine pagube din criză.
Se spune că orice politician intră în politică doar ca să câştige, ca să ajungă la putere. Eu cred că trebuie să intri în luptă doar dacă ai certitudinea că, ajungând la putere, poţi realmente să schimbi ceva, în bine, bineînţeles. Vă mărturisesc că sunt şi eu un om ambiţios. Şi după 18 ani de politică am ajuns să ştiu bine care îmi sunt ambiţiile. Ştiu ce m-ar unge pe suflet. Ambiţia mea este ca un om obişnuit, care a ajuns în vârful politicii fără pile, fără rude, fără jocuri de culise, după 20 de ani de activitate parlamentară şi politică, să demonstreze că se poate. Se poate ca atunci când răspunzi de un domeniu, când conduci o instituţie, indiferent care, poţi să ai rezultate normale. Nu minuni. Rezultate normale, lucruri bune, paşi înainte. Aceasta este ambiţia mea - să refac încrederea oamenilor că se poate ca, în funcţia publică, politicianul să îşi facă datoria faţă de cei care l-au ales. Nu prin minciuni, nu prin manipulări, nu prin jocuri de imagine. Ci prin munca cinstită, prin inteligenţă şi prin respect pentru cei care te susţin. Nu vreau şi n-am vrut niciodata ca, la sfârşitul vieţii mele, să fiu nevoit să explic şi să tot explic de ce n-am putut una sau alta, cum m-au împiedicat unii sau alţii să am succes. Dacă vrem să ne mai uităm vreodată în oglindă fără silă, trebuie să nu mai fim conducătorii care explica zi de zi de ce nu pot să conducă si de ce nu pot să facă nimic.
Acum ar trebui , la final, să spun lucruri memorabile, să dau un citat din vreun clasic - dacă aş face-o în latină aş fi chiar asimilat unui intelectual rafinat -, şi ridicându-mi vocea ar trebui să creez un adevărat moment dramatic. Dar cum sunt pornit să stric tiparele politicului din România, voi sfârşi discursul doar prin a vă ura succes în această luptă electorală şi a vă reaminti că de la aceste alegeri şi, implicit, de la noi, dacă suntem capabili, motivaţi şi sinceri, ar putea începe o nouă epocă în România. Şi că avem şansa să facem istorie în cel mai autentic mod cu putinţă, fiindcă acum suntem - mai mult din voia sorţii decât datorită meritelor noastre - personajele pozitive ale momentului.
Mult succes, şi dacă în confruntările care urmează ne încurcăm, pierdem busola şi nu ştim în ce direcţie să o luăm, cred că cel mai simplu este să ne ghidăm după bunul simţ, primul ingredient pe care ar trebui să-l readucem în politica românească.
Iar acum, după ce a recunoscut, cere ţării să fie solidară. Cere profesorilor să nu mai ceară măriri de salarii, fiindcă nu sunt bani şi plânge pe umerii elevilor pe care îi sfătuia mai demult să nu ia şcoala în serios. Acum, după ce-a recunoscut c-a minţit, va vrea să fie votat din nou pentru 5 ani. Din nou, ca şi în alte ocazii, preşedintele greşeşte. Şi o face, ca întotdeauna, pe seama tuturor celor care plătesc taxe şi impozite în România. Traian Băsescu e ca un chelner care face nota: nu greşeşte niciodată în defavoarea lui. El, alături de guvernul său, alături de prietenii săi Boc şi Geoană, sunt expresia unei greşeli care accentuează criza din România.
Atunci când o greşeală se face pe bani publici, discursurile nu mai sunt suficiente. Esenţa noastră, ca politicieni, în orice democraţie reprezentativă, este aceea de a servi interesul cetăţenilor. Al cui interes l-a servit Traian Băsescu când a persistat în astfel de greşeli? De ce şi-a recunoscut greşeala abia după jumătate de an, după ce alegerile au produs un guvern, iar guvernul şi-a împărţit deja România? Recunoaşterea acestei greşeli acum şi în acest mod reprezintă o sfidare. Este expresia lipsei de soluţii la criza economică şi a lipsei de respect faţă de alegătorii cărora acum li se cere solidaritate. Ce este cel mai grav, într-un moment de criză, este să fugi din faţa populaţiei cu scuze şi regrete. Preşedintele refuză rolul de mediator şi spune că nu este treaba lui dacă sindicatele fac sau nu grevă. Pentru aceste erori, ca şi pentru multe altele, preedintele şi prietenii săi vor trebui să plătească acolo unde contează cel mai mult: la vot. Mai intâi acum, pe 7 iunie, iar apoi în toamnă, la prezidenţiale.
Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu acum a început criza în educaţie sau problema lipsei de bani. Ştiu că această criza economică a venit din afara României şi mai ştiu că în guvernarea trecută se putea face mai mult pentru a proteja ţara în prezent. Nu vorbesc despre un eşec al ultimilor cinci luni, deşi acesta ar merita o atenţie aparte, fiindcă este înspăimântător. Eu vorbesc despre eşecul unei clase politice din care fac parte şi eu, şi faceţi parte şi dumneavoastră, cei din sală. Este un eşec total al ultimilor 20 de ani. Iar eşecul nu vine doar din lipsa soluţiilor, ci şi din incapacitatea politicienilor de a spune adevărul, atunci când îl cunosc. Preşedintele minte când spune că nu ştia care era situaţia economică, a României şi a lumii în care trăim. Iar, de cinci luni, guvernul ascunde constant românilor adevarul despre situaţia reală a bugetului şi a capacităţii statului de a plăti salariile sau pensiile. Oamenii nu vor de la noi bani cu orice preţ, mai ales atunci când văd şi ei că nu se poate. Oamenii vor de la noi adevărul. Vor să fim deschişşi cu ei şi să le explicăm clar cât de grea este situaţia. Nu e suficient să o spună presa sau analiştii. Trebuie să o spună cei care ocupă funcţiile publice, fiindcă ei au răspunderea gestionării treburilor publice. Iar când politicienii refuză să le vorbească despre asta şi, în schimb, îi pune să se certe unii cu alţii pentru banii tot mai puţini pe care bugetul îi are, eşecul clasei politice este evident.
De aceea, în acest moment, cred că e timpul să încercăm să schimbăm câte ceva. Aceste alegeri nu sunt despre Europa, despre teme europene sau despre cine şi ce au făcut la Bruxelles. Aceste alegeri sunt despre direcţia în care merge azi România. Sunt despre criza economică, dar şi despre criza pe care actuala putere o adaugă acestei crize economice. Decidem dacă direcţia actuală este cea bună. Actuala majoritate nu poate scoate ţara din criza. Iar tabloul dezolant este acela că nimeni nu vrea să îşi asume răspunderea pentru rezolvarea crizei. Preşedintele spune că rolul lui s-a încheiat.
Noi am rămas singura opoziţie la această putere. Alături de presă, alături de societatea civilă şi alături de cei care încă mai plătesc taxe şi impozite în România. În faţa noastră este o putere care s-a întins ca o boală asupra ţării, a împărţit-o, şi-a trasat feude, a delimitat teritorii de dominanţă.
Noi nu suntem însa doar opoziţia politică la PSD si PDL. Noi suntem şi trebuie să fim opoziţia la tot ceea ce înseamnă ei în viaţa noastră. Trebuie să fim opoziţia la minciună, la dispreţ, la insulte, la scandaluri, la nesimţire, la nepotism sau la abuzuri. Trebuie să fim opoziţia la modelul pe care ei îl vor pentru noi toţi, unul în care politicienii sunt rupţi de societate, iar societatea e stimulată să fie dezinteresată de politică.
În acest an, va avea loc o confruntare între noi - cei cotaţi în sondajele de opinie cu vreo 14-15% şi ei, cei 70% care conduc România de azi, şi o conduc prost. Vreţi dovezi despre cât de prost o conduc? Lista e lungă şi eu enumăr aici doar câteva exemple:
- guvernul taie 800 de milioane de RON la rectificarea bugetară din banii profesorilor, dar dă alte sute de milioane la turism, pentru organizarea unor evenimente inutile
- noul impozit forfetar a triplat numărul firmelor mici care se închid în România, pentru că nu au cum să îşi continue profitabil activitatea
- codurile juridice, cele mai importante legi ale unei ţări, sunt adoptate pe furiş, fără ca societatea să le cunoască
- împrumutul de la FMI va îndatora plătitorii de taxe din Romania cu peste 3000 de euro de persoană, pe care trebuie să îi plătim în următorii ani
- guvernul se pregăteşte să introducă coplata serviciilor medicale din toamnă, pentru a strânge şi mai mult şurubul asupra cetăţenilor obişnuiţi
- procedurile de licitatie şi de cheltuire a banilor publici s-au simplificat pe ascuns, pentru ca noul guvern să poată atribui fără licitaţie sume tot mai mari clientelei politice.
În urmă cu nişte luni, cineva propunea pe un blog un exerciţiu: afisaţi portretele celor cinci persoane care conduc România după alegerile din 2008 şi îngroziţi-vă. Cei cinci sunt Traian Băsescu, Mircea Geoană, Roberta Anastase, Emil Boc şi Elena Udrea. Eu vă propun un exerciţiu încă şi mai neplăcut. Luaţi această listă, uitaţi-vă la ea, completaţi-o cu cine vreţi dumneavoastră. din actualul guvern, Videanu, Pogea, Nica, Berceanu, Sârbu şi întrebaţi-vă: "Chiar credeţi că aceşti oameni ne pot scoate din criza economică?". Sondajele de opinie din ultimele luni dau răspunsul la această întrebare. Marea majoritate a românilor nu mai crede că actuala putere ştie ce trebuie să facă pentru ieşirea din criză. De ce? Fiindcă ei sunt criza... Criza politică, morală, ideologică, de valori, de sistem... Şi dacă-l urmărim atent pe Traian Băsescu găsim acolo şi criza de nervi. În cel mai greu an al epocii post revoluţionare, România este condusă de o coaliţie nefuncţională, cu un prim-ministru fără nici un fel de putere, cu miniştri care se întreabă dacă DNA-ul va da drumul sau nu la dosare şi cu un şef suprem a cărui singură vocaţie pare a fi jocul cu cătuşele, pe ideea "ne prăbuşim economic, dar uite câţi oameni băgăm la puşcărie".
Toate aceste subiecte nu au, desigur legatură cu europarlamentarele... De fapt, nu au legătură cu Europa, cu democraţia, cu drepturile cetăţeneşti şi cu alte multe cuvinte care în România epocii Băsescu încep să-şi piardă din sens şi din consistenţă.
Dar scorul din aceste alegeri poate însemna un prim pas spre blocarea prăpădului care ne înghite zi de zi. Un vot negativ dat partidelor de la putere va însemna un prim pas spre ralierea celor nemulţumiţi în jurul unui nou mesaj, în jurul unei noi idei şi în jurul unui crâmpei, cât de mic, de speranţă. România nu este nici mândră, nici prosperă, ci rătăcită şi chinuită. Eu nu cred în miracole, nu cred în personaje magice care schimbă totul în bine prin simpla lor prezenţă - ştiu însă că există personaje care pot distruge totul în numai cinci ani. Nu vin în faţa dumneavoastră să vă povestesc de partide bune şi de partide rele, de politicieni minunaţi şi de politicieni ticăloşi, de îngerii de la noi şi de diavolii de la ei. Vreau să vă spun doar că oamenii care ne conduc nu ştiu să o facă şi că, într-o formă sau alta, trebuie daţi jos de acolo până nu se alege praful de tot. Şi de asemenea vreau să vă spun că noi avem nişte soluţii şi nişte idei despre care eu cred că sunt mai bune şi care s-ar putea să ne ajute pe toţi să ieşim mai repede şi cu cât mai puţine pagube din criză.
Se spune că orice politician intră în politică doar ca să câştige, ca să ajungă la putere. Eu cred că trebuie să intri în luptă doar dacă ai certitudinea că, ajungând la putere, poţi realmente să schimbi ceva, în bine, bineînţeles. Vă mărturisesc că sunt şi eu un om ambiţios. Şi după 18 ani de politică am ajuns să ştiu bine care îmi sunt ambiţiile. Ştiu ce m-ar unge pe suflet. Ambiţia mea este ca un om obişnuit, care a ajuns în vârful politicii fără pile, fără rude, fără jocuri de culise, după 20 de ani de activitate parlamentară şi politică, să demonstreze că se poate. Se poate ca atunci când răspunzi de un domeniu, când conduci o instituţie, indiferent care, poţi să ai rezultate normale. Nu minuni. Rezultate normale, lucruri bune, paşi înainte. Aceasta este ambiţia mea - să refac încrederea oamenilor că se poate ca, în funcţia publică, politicianul să îşi facă datoria faţă de cei care l-au ales. Nu prin minciuni, nu prin manipulări, nu prin jocuri de imagine. Ci prin munca cinstită, prin inteligenţă şi prin respect pentru cei care te susţin. Nu vreau şi n-am vrut niciodata ca, la sfârşitul vieţii mele, să fiu nevoit să explic şi să tot explic de ce n-am putut una sau alta, cum m-au împiedicat unii sau alţii să am succes. Dacă vrem să ne mai uităm vreodată în oglindă fără silă, trebuie să nu mai fim conducătorii care explica zi de zi de ce nu pot să conducă si de ce nu pot să facă nimic.
Acum ar trebui , la final, să spun lucruri memorabile, să dau un citat din vreun clasic - dacă aş face-o în latină aş fi chiar asimilat unui intelectual rafinat -, şi ridicându-mi vocea ar trebui să creez un adevărat moment dramatic. Dar cum sunt pornit să stric tiparele politicului din România, voi sfârşi discursul doar prin a vă ura succes în această luptă electorală şi a vă reaminti că de la aceste alegeri şi, implicit, de la noi, dacă suntem capabili, motivaţi şi sinceri, ar putea începe o nouă epocă în România. Şi că avem şansa să facem istorie în cel mai autentic mod cu putinţă, fiindcă acum suntem - mai mult din voia sorţii decât datorită meritelor noastre - personajele pozitive ale momentului.
Mult succes, şi dacă în confruntările care urmează ne încurcăm, pierdem busola şi nu ştim în ce direcţie să o luăm, cred că cel mai simplu este să ne ghidăm după bunul simţ, primul ingredient pe care ar trebui să-l readucem în politica românească.
scrie-mi!
Adauga un comentariu
Pentru evitarea spamului, comentariile sunt moderate. Acestea vor aparea pe site numai dupa ce vor fi aprobate.
RSS