APĂRAREA NAŢIONALĂ ŞI ORDINEA PUBLICĂ - SECURITATE PENTRU DEZVOLTARE

rating 0

1096 de afisari | 0 comentarii

Ordine şi siguranţă publică

Criminalitatea, îndeosebi cea organizată şi cu caracter transnaţional, s-a amplificat în condiţiile globalizării, România reprezentând, în prezent, atât zona de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale, cât şi o ţară sursă pentru migraţia ilegală şi traficul cu fiinţe umane, traficul de droguri, trafic de produse contrafacute, traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi, activităţi de spălare a banilor şi alte forme ale criminalităţii economico-finaciare.


Sarcina asigurării securităţii interne implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor sau a altor instituţii publice, precum cele de control vamal, financiar, de prevenire şi combatere a spălării banilor , de control al importurilor şi exporturilor strategice, etc.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a experimentat, succesiv, mai multe modele instituţionale care să răspundă nevoilor de ordine şi siguranţă publică ale comunităţii, prin elaborarea şi punerea în practică, inclusiv a unor programe şi strategii adaptate la situaţia operativă existentă într-o anumită fază de dezvoltare socială.

Necesitatea armonizării şi compatibilizării sistemului românesc de ordine publică cu cele din statele Uniunii Europene a generat modificări permanente pentru realizarea unui cadru care să răspundă transformărilor şi obiectivelor preconizate în planul structural şi funcţional, prin asigurarea resurselor umane şi financiare necesare materializării acestora.

În acest scop, procesul de elaborare şi adaptare a legilor de funcţionare a Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv a subsistemelor sale, a vizat delimitarea competenţelor şi atribuţiilor acestora, precum şi alinierea la standardele Uniunii Europene.

Ca Preşedinte al României voi veghea pentru realizarea următoarelor obiective:

    * îndeplinirea măsurilor necesare pentru aderarea României la Spaţiul Schengen în termenul asumat (martie 2011), prin asigurarea securizării frontierelor spre statele non europene şi Marea Neagra, ceea ce va însemna o mai mare libertate de mişcare a cetăţenilor români în contextul desfiinţării controalelor la frontierele interne ale statelor membre UE;
    * întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea infracţionalităţii în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a proprietăţii publice si private;
    * concentrarea eforturilor asupra siguranţei cetăţeanului şi corecta informare a acestuia;
    * armonizarea şi reconstrucţia sistemului instituţional de ordine şi siguranţă publică;
    * descentralizarea deciziei, a responsabilităţilor şi a alocării resurselor;
    * transferul decizional la nivelul structurii direct implicate în gestionarea acţiunilor;
    * creşterea capacităţii operative a structurilor de intervenţie rapidă în vederea gestionării calificate a tuturor problemelor pe linie de ordine publică;
    * elaborarea unei concepţii coerente de acţiune a forţelor de ordine publică în vederea reducerii nivelului infractionalităţii;
    * creşterea siguranţei cetăţeanului prin intensificarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea fenomenului criminalităţii prin tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, potrivit competenţelor;
    * realizarea unui sistem modern de abordare a acţiunilor şi misiunilor specifice în domeniul ordinii publice, care să permită asigurarea stării de normalitate şi echilibru în cadrul comunităţilor;
    * iniţierea şi derularea, în cooperare cu societatea civilă, de programe pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii comise cu violenţă, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă civică;
    * armonizarea legislaţiei privind activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul ordinii publice cu reglementările europene;
    * reformarea şi reorganizarea structurilor funcţionale şi operaţionale, conform standardelor europene, în domeniul ordinii publice;
    * crearea unei conduite profesionale moderne în randul personalului instituţiilor din domeniul ordinii publice, pentru a răspunde nivelului de aşteptare al cetăţeanului;
    * perfecţionarea şi dezvoltarea cooperării şi colaborării cu toate instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Securitate Naţională, precum şi cu celelalte;
    * autorităţi cu atribuţii în acest domeniu;
    * întărirea cooperării internaţionale în materie penală.

Bookmark and Share
scrie-mi!

Adauga un comentariu

Pentru evitarea spamului, comentariile sunt moderate. Acestea vor aparea pe site numai dupa ce vor fi aprobate.

Titlu mesaj
Autor
Email
Website
Comentariu
Verificare

Vreau sa primesc notificare la comentarii ulterioare