Opţiuni fundamentale în politica externă

Frontiera de est a Uniunii Europene are o relevanţă tot mai mare pentru spaţiul de securitate european. România este cel mai mare stat membru care poate asigura gestionarea eficientă şi în deplină siguranţă a acestei frontiere.

Politica europeană este principala ancoră a demersului extern al României.Acest nou proiect implică o schimbare de paradigmă. Integrarea europeană este privită, cel mai adesea, în ţară, exclusiv prin prisma absorbţiei fondurilor europene, respectiv a banilor care vin sau ar trebui să vină de la Bruxelles. Desigur, reprezintă un subiect de preocupare faptul că deocamdată românii resimt mai degrabă costurile şi mai puţin beneficiile, faptul că deocamdată România este mai degrabă contributor la bugetul Uniunii, decât beneficiar al finanţărilor europene. Această situaţie ar putea genera insatisfacţie şi, în perspectivă, chiar curente de opinie publică eurosceptice sau chiar anti-integraţioniste. Dar gradul de absorbţie al fondurilor europene este, în primul rând, o problemă a administraţiei româneşti şi doar în mică măsură o problemă a relaţiei Bucureştiului cu birocraţia de la Bruxelles.

România trebuie să-şi propună să joace un rol activ atât în ceea ce priveşte procesul de decizie, cât şi temele mari de dezbatere care stau pe agenda UE.

Ca preşedinte al României, vreau ca ţara noastră să fie un membru respectat al Uniunii Europene, un partener care-şi onorează angajamentele, dar ştie să-şi negocieze condiţiile. Cu alte cuvinte, consider că România trebuie să fie un membru cu personalitate al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastră, în raport cu marile teme ale dezbaterii.

Ca lider politic, mă simt mai apropiat de proiectul unei Europe federale, cu instituţii puternice, cu o mai bună coordonare a politicilor, în toate domeniile de activitate. Cred că proiectul unei Europe federale avantajează, în acest moment, România, putând fi un puternic vector de modernizare a societăţii noastre.

Ca Preşedinte al României, voi sprijini procesele de consolidare şi adâncire a integrării europene. Nu Europa cu două viteze, nu departajarea internă în state mai puternice şi state mai slabe reprezintă soluţia la problemele Uniunii, ci adâncirea proceselor integraţioniste, întărirea rolului instituţiilor europene, paralel cu consolidarea legitimităţii democratice a acestora.

Ca Preşedinte al României, voi sprijini, în continuare, ideea extinderii Uniunii Europene. Spaţiul comun european va trebui să includă pe termen scurt Balcanii de Vest, pe termen mediu Moldova si Turcia, iar pe termen lung Ucraina şi, poate, Belarus. Unificarea politică şi economică a acestui spaţiu constituie o garanţie pentru ca Uniunea Europeană să capete mai multă forţă ca actor al relaţiilor internaţionale. În perspectiva anilor 2025-2030, Uniunea Europeană trebuie să devină un proiect definitiv, din punctul de vedere al graniţelor sale.

Ca Preşedinte al României, voi sprijini ideea unei politici externe şi de securitate comune, precum şi a unei politici energetice comune, elemente fără de care nu se poate vorbi de Uniunea Europeană ca actor unitar în relaţie cu alte centre de putere din sistemul relaţiilor internaţionale. Cred că România are un rol de jucat în ceea ce priveşte hotărârile Uniunii Europene privind cadrul financiar. Extinderea, cu mai mare rapiditate, a zonei euro, este văzută astăzi, de mulţi specialişti, ca fiind o soluţie mai rapidă pentru depăşirea crizei economice. În dialogul cu Consiliul şi Comisia Europeană am putea insista pe această soluţie.

În fine, România ar trebui să aibă ambiţia de a deveni o interfaţă a Uniunii Europene în relaţia cu terţe state. Un asemenea rol nu se atribuie declarativ, ci se poate construi doar pe parteneriate solide cu ţările respective, pe proiecte comune.In acest sens, raporturile dintre UE şi Ucraina sau Federaţia Rusă interesează în mod direct ţara noastră.

De aceea, consider că avem interesul să contribuim la configurarea politicilor Uniunii în raport cu aceste state.

Primul pas pe care îl voi face, în calitate de preşedinte al României, în domeniul politicii europene va fi clarificarea raporturilor instituţionale în ceea ce priveşte participarea la Consiliile Europene. Este nefiresc ca România să fie singura ţară din partea căreia, la Consiliile Europene, participă două persoane, atât preşedintele, cât şi prim-ministrul. Ca factor constituţional care are în răspundere politica externă, inclusiv politica europeană, mi se pare firesc ca România să vorbească în Consiliile Europene cu o singură voce.

În interiorul Uniunii Europene, România va trebui să stabilească alianţe şi parteneriate în funcţie de obiectivele şi interesele sale. Parteneriatul strategic cu Franţa va rămâne un instrument politic important şi, dincolo de enunţ, el trebuie să capete consistenţă. Ca preşedinte al României, voi propune un parteneriat strategic care vizează spaţiul central-european şi în primul rând Germania şi Austria. Opţiunea mea derivă dintr-o realitate economică evidentă. Investiţiile cele mai mari în România vin din zona de influenţă a Europei Centrale. România este acum, în mod natural, integrată acestui spaţiu. Relaţiile politice trebuie să urmeze logica relaţiilor economice. Parteneriatele trebuie să însemne inclusiv alinierea poziţiilor şi consultarea reciprocă în ceea ce priveşte deciziile europene.

Aceeaşi perspectivă trebuie aplicată şi raporturilor cu Ungaria şi Bulgaria. Experienţa a demonstrat că parteneriatul strategic cu Ungaria a adus României un plus de credibilitate în ceea ce priveşte demersurile de aderare la NATO, în vreme ce tandemul România-Bulgaria a funcţionat ca un vehicul pentru accelerarea integrării europene. Ca preşedinte, îmi propun să regândesc raporturile cu ambele state, din perspectiva noii realităţi de membri ai UE.

    * Refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii

Ca Preşedinte al României voi acţiona pentru refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii.

Atunci când, în iulie 1997, a fost lansat Parteneriatul Strategic bilateral dintre Statele Unite ale Americii şi România, ţara noastră era aspirantă atât la aderarea la NATO, cât şi la integrarea în Uniunea Europeană. Astăzi, la peste un deceniu, România este membru cu drepturi depline atât al Uniunii Europene cât şi al NATO. Este nevoie aşadar de refondarea parteneriatului transatlantic, plecând de la noile realităţi.

Primul pas al acestui proces îl reprezintă clarificarea problemei vizelor de intrare în Statele Unite, astfel încât, pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene, să existe un regim uniform de acces. Dincolo de această problemă, cu o puternică dimensiune simbolică pentru români, refondarea parteneriatului strategic înseamnă cooperarea în domeniile de maxim interes în noul context global: proiecte comune şi transferul de tehnologii eficiente ecologic; securitatea energetică; cooperarea în domeniul agricol, inclusiv prin atragerea de investiţii americane în România; cooperarea împotriva pericolelor asimetrice şi pentru soluţionarea conflictelor îngheţate ş.a.. Desigur, toate aceste aspecte se află, într-un fel sau altul, pe agenda bilaterală, dar noul parteneriat strategic, un act cu profunde implicaţii politice şi simbolice, presupune reaşezarea listei de priorităţi, potrivit noilor realităţi internaţionale.

    * Raporturile cu Federaţia Rusă - un nou nivel, o nouă calitate

Ca Preşedinte al României, relaţiile cu Federaţia Rusă reprezintă o prioritate a proiectului meu de politică externă. Dimensiunea politică şi instituţională a raporturilor dintre România şi Rusia trebuie să reflecte interesele noastre în raport cu un important actor geostrategic al zonei. Relaţiile cu Rusia au avut şi ele zone de nepermisă oscilaţie, reflectând şi o incapacitate a factorilor instituţionali de a percepe importanţa strategică a unor raporturi bune cu vecinul de la Răsărit.

Componenta economică a relaţiilor dintre România şi Rusia este o zonă de maximă prioritate şi are un potenţial prea puţin explorat. Ca Preşedinte al României, voi încuraja extinderea formelor de cooperare economică. Am în vedere inclusiv încurajarea apariţiei unei bănci comune româno-ruse, care să devină, în timp, un pivot al dezvoltării schimburilor economice.

Există elemente de istorie a psihologiei colective care au funcţionat, nu o dată, ca un factor perturbator al relaţiilor dintre cele două state. Aceste urme ale memoriei istorice au fost exploatate în planul politicii interne. Ele pot fi depăşite printr-o mai bună comunicare, la nivelul elitelor politice, economice, academice şi culturale. Ca Preşedinte al României îmi propun să încurajez o asemenea comunicare.

După cum, în calitate de Preşedinte, voi încuraja un dialog activ şi direct între administraţiile şi comunităţile locale din cele două state. Doar un asemenea dialog creează premisele încrederii şi cooperării. Unul dintre obiectivele agendei mele de politică externă este să imprim o altă calitate şi un alt nivel raporturilor cu Federaţia Rusă. Desigur, acest proces se va desfăşura în consultare strânsă cu partenerii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană, în considerarea angajamentelor României faţă de organizaţiile din care face parte.

    * O relaţie normală cu Republica Moldova

Angajamentul meu ca Preşedinte al României este restabilirea normalităţii în raporturile cu Republica Moldova. Din păcate, astăzi relaţiile cu Moldova au atins cel mai scăzut nivel din istoria ultimilor 20 de ani. De această situaţie sunt responsabile, deşi în măsuri diferite, atât autorităţile de la Chişinău, cât şi autorităţile de la Bucureşti. Avem a ne asuma partea noastră de vină în ceea ce priveşte degradarea inacceptabilă a relaţiilor româno-moldovene. În raporturile cu Moldova, Bucureştiului i-a lipsit o anumită constanţă în atitudine. Am oscilat mereu de la declaraţii de fraternitate, dar nesusţinute de politici practice la atitudini de ostilitate care nu au fost dublate însă şi de încercarea de a găsi soluţii. Nu este mai puţin adevărat că relaţiile româno-moldovene au fost utilizate pe ambele maluri ale Prutului şi ca teme pentru campaniile politice naţionale.

Pornesc demersul meu de normalizare a relaţiilor cu Moldova în primul rând de la recunoaşterea independenţei şi statalităţii ţării vecine.

În al doilea rând, consider că România poate fi partenerul privilegiat al Moldovei în ceea ce priveşte aspiraţiile sale de integrare într-o Uniune Europeană extinsă. Aşa cum am mai menţionat, mâna pe care le-o întindem fraţilor noştri moldoveni în procesul de integrare nu trebuie să genereze atitudini de superioritate sau paternalism. România nu este și nu trebuie să-și propună să fie „dirigintele" Moldovei în procesul de integrare europeană, ci este direct interesată ca ţara din vecinătatea sa estică să aparţină unei zone de securitate şi prosperitate economică.

În al treilea rând, ca Preşedinte al României, mă voi pronunţa în permanenţă în favoarea proceselor de democratizare din Republica Moldova, în sprijinul pluralismului şi libertăţii de expresie, dar voi veghea să nu existe nici o imixtiune a instituţiilor statului român în viaţa politică din Republica Moldova.

Problemele legate de democraţia în ţara vecină au un cadru normativ de rezolvare europeană.

Problema Tratatului de bază între cele două ţări continuă să fie punctul critic al relaţiilor dintre România şi Moldova. Prin dialog politic, va trebui să găsim o soluţie definitivă la această chestiune, pornind de la premisa că nici România nu poate recunoaşte pactul Ribbentrop-Molotov, dar şi că Moldova simte nevoia unor garanţii privind frontierele sale. Poate că forma unei declaraţii comune adoptată de Parlamentele celor două ţări, care să includă şi ideea parteneriatului strategic pentru integrare, ar putea reprezenta o asemenea soluţie.

Ca Preşedinte al României voi încuraja un amplu dialog al întregii societăţi cu parteneri din Republica Moldova. Relaţia de încredere nu se poate reconstrui doar la nivel instituţional. Este nevoie de dezbatere şi interacţiune în toate componentele societăţii: de relaţii economice consolidate şi privilegiate, legături la nivelul partidelor politice, a sindicatelor şi mediului asociativ, la dialog între mediul academic, schimburi interculturale.

Doresc să fiu, în această relaţie specială, adeptul unei normalităţi pragmatice, astfel încât, la finalul
mandatului, meu România şi Moldova să fie ţări partenere, într-o Uniune Europeană extinsă.

    * Politica de vecinătate. Marea Neagră

Ca Preşedinte al României, consider că politica de vecinătate reprezintă una din cele mai importante politici de niţă pentru România. Axele acestei politici vor fi: parteneriat economic şi export de democraţie şi practici democratice.

În mod particular, consolidarea Ucrainei ca stat democratic, cât mai apropiat de valorile şi principiile Alianţei Nord-Atlantice, slujeşte interesele noastre de politică externă. Relaţia cu Ucraina trebuie să se bazeze pe sprijinul constant şi asistenţa pentru reforme, democratizare şi europenizarea sistemului normativ şi instituţional, pe reforme consistente ale sectorului de securitate şi îndeplinirea criteriilor politice şi tehnice de integrare în NATO.

România a reprezentat, în epoca modernă, o forţă politică, diplomatică şi culturală de prim rang în sud-estul Europei, şi acest statut i-a permis, chiar şi în ultimul deceniu al secolului trecut, să joace un rol pozitiv în consolidarea stabilităţii şi construcţiei democratice în Balcani. Neglijarea politicilor de vecinătate, după 2000, a făcut însă ca acest rol să se estompeze, astfel încât proclamarea independenţei Kosovo a avut loc în ciuda rezervelor exprimate de statul român, iar proiectul cooperării în Marea Neagră şi în zona Mării Caspice a rămas fără alt efect decât răcirea raporturilor tradiţional pozitive cu Turcia şi apariţia unor noi tensiuni în relaţiile noastre cu Ucraina şi Federaţia Rusă. Evenimentele din vara anului trecut - invadarea Georgiei şi independenţa unilateral recunoscută a regiunilor secesioniste - au părut că pun definitiv punct acestui ambiţios proiect.

Marea Neagră rămîne o zonă de interes strategic deosebit, prin prisma poziţiei geografice dar şi a rolului pe care-l poate juca în transportul de hidrocarburi şi resurse energetice, în asigurarea securităţii energetice a României şi contribuţia substanţială, pe acestă dimensiune, la nivelul UE. Coordonatele şi instrumentele sunt multiple, în ciuda rezervelor şi blocajelor unor state riverane. Inventivitatea şi capacitatea de inovare a abordărilor cu geometrie variabilă sunt şansa României de a aduce o valoarea adăugată importantă, pe această dimensiune, aliaţilor şi partenerilor săi. Romania poate fi pilonul de susţinere cel mai important din regiune al "podului" Est - Vest evocat de George W. Bush la Bucureşti cu o formulă care îşi menţine actualitatea.

Pentru Croaţia şi Albania, experienţa României poate fi deosebit de interesantă; pentru Macedonia şi pentru Serbia, istoria noastră recentă e plină de semnificaţie. România trebuie să aibă o agendă în Balcani, bazată pe parteneriat economic şi pe valorificarea oportunităţilor date de prezenţa la Bucureşti a celei mai solide structuri financiar - bancare din regiune. Bursa de la Bucureşti poate deveni reperul pentru afacerile întregii regiuni, iar companiile românesti trebuie susţinute să devină regionale.

    * Turcia, Caucazul de sud şi Asia Centrală. Politica de securitate energetică

Relaţiile, pe această dimensiune, se disting în trei grupe:

    * parteneriat strategic cu Turcia. Relaţia cu Turcia trebuie reconstruită pe baza relaţiei economice şi militare excelente şi a susţinerii aspiraţiilor europene ale Ankarei. România recunoaşte rolul major al Turciei la Marea Neagră, în stabilizarea Orientului Mijlociu Extins, în cadrul NATO - a doua armată a Alianţei - şi ca model de stat musulman sunit secular modern. Parteneriatul trebuie să reafirme principiile fundamentale europene şi să fie dezvoltat indiferent de prezenţa la guvernare în Turcia a unei puteri politice sau alta.
    * relaţia cu statele caucaziene este relevantă, din unghiul de vedere al securităţii energetice, al capacităţii de producţie şi tranzit şi al poziţiei geografice. România susţine suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a celor trei state caucaziene. Georgia este de importanţă majoră strategică pentru comunitatea euro-atlantică, pierderea orientării democratice şi pro-occidentale a Georgiei însemnînd pierderea Mării Megre şi a culoarului de tranzit Asia Centrală-UE. Azerbaidjanul este stat pivotal, relevant în producţia şi tranzitul din surse şi pe rute alternative ale hidrocarburilor iar relaţia României cu Armenia a fost tradiţional foarte bună.
    * relaţia cu statele din Asia Centrală trebuie regăsită, Kazahstanul jucând un rol major de echilibru în regiune şi fiind relevant prin prisma investiţiei în cel de-al doilea producător de petrol din România.

Turkmenistanul are rezerve de hidrocarburi neexplorate şi neexploatate, cu relevanţă deosebită în echilibrul energetic global iar Uzbekistanul este vecin imediat al Afghanistanului, jucînd rol relevant în securitatea regiunii, în tranzitul forţelor şi rezervelor către trupele din Afghanistan şi în controlul traficului de droguri spre Europa. Resursele energetice din regiune sunt majore, iar aportul la proiectele alternative de producţie şi transport cruciale.

    * Relaţii strategice. Diplomaţie economică

Ca Preşedinte al României vreau să dau consistenţă relaţiilor noastre cu Republica Populară Chineză. Pornesc de la premisa că există o tradiţie îndelungată a acestor relaţii şi o mare disponibilitate de cooperare, din partea partenerilor noştri chinezi. Este responsabilitatea noastră că nu am găsit întotdeauna răspunsul cel mai adecvat şi serios la această disponibilitate. În plan politic şi economic putem construi multe împreună, iar această relaţie privilegiată poate juca rolul unui atu al României în Uniunea Europeană.

Orientul Mijlociu este o zonă tradiţională a relaţiilor foarte bune ale României cu toate părţile implicate. Aici decenţa, echilibrul şi rezerva în a aborda problemele dincolo de capabilităţi se poate dovedi esenţială pentru capacitatea noastră de susţinere a comunităţilor de români din toate statele din zonă. Trebuie valorificate la maximum relaţiile tradiţionale şi capacitatea de a aduce valoarea adăugată în sistemul complicat al soluţionării dosarelor din regiune.Asia, Africa si America Latina - Abordarea selectivă a acestor relaţii trebuie făcută prin prisma capabilităţilor şi relaţiilor României cu aceste state, a valorii adăugate pe care o pot aduce economiei româneşti, partenerilor şi aliaţilor.

Pe toate aceste dimensiuni trebuie dezvoltate formule stabile, ad-hoc sau itinerante, de diplomaţie economică eficientă.

    * O politică mai activă în raport cu românii de pretutindeni

Statul român are obligaţia constituţională de a sprijini atât minorităţile româneşti din alte state, cât şi pe cetăţenii români care lucrează şi trăiesc temporar pe teritoriul altor ţări.

În raport cu minorităţile româneşti, ca Preşedinte al României voi solicita instituţiilor să aibă o politică mai viguroasă şi mai activă, desigur, în respectul relaţiilor bilaterale cu statele respective. Vom încuraja reprezentarea politică a minorităţilor româneşti, afirmarea identităţii lor lingvistice şi culturale.

Pe de altă parte, în ultimii ani, a apărut o temă nouă: cea legată de statutul şi drepturile cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Această temă a generat reacţii cu tentă xenofobă, pe fondul agravării crizei economice. Vocea României trebuie să se audă cu putere în instituţiile europene, în aplicarea principiului liberei circulaţii a forţei de muncă. Instituţiile europene şi relaţiile bilaterale, între România şi statele în care muncesc concetăţenii noştri, reprezintă cadrul de protecţie a drepturilor acestora. Trebuie susţinute asociaţiile românilor din străinătate, care pot reprezenta cel mai bine interesele acestora, în raport cu statele gazdă. Dar este esenţială depolitizarea şi finanţarea lor semnificativă.