noutati
23 ianuarie 2012
România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare, în cel mai scurt timp
14 ianuarie 2012
Începutul sfârșitului acestui regim
18 decembrie 2011
Omul este fiinta in stare sa moara pentru libertate
14 decembrie 2011
Conferinta de presa de la Buzau
4 decembrie 2011
Bugetul pe 2012 e o lege a subdezvoltării economice în fond, care accentuează criza și care pune în valoare, încă o dată, incapacitatea profundă, definitivă a acestui guvern de a lua măsuri reale de stimulare economică
toate noutatile
IEŞIREA DIN CRIZA ECONOMICĂ
1803 de afisari | 9 comentarii
Reducerea cheltuielilor bugetare şi stoparea risipei banilor publici
a) Bugetul statului trebuie orientat spre priorităţi de politici publice transparente, în interesul contribuabililor şi nu spre clientela politicienilor;
b) Guvernul trebuie restructurat masiv. Nu avem nevoie de mai mult de 12 ministere şi 30 de agenţii guvernamentale (prin comasarea celor peste 120 existente în prezent). Exemple de ministere inutile: Economie, IMM-uri, Turism, Telecomunicaţii, Tineret şi Sport.
c) Cheltuielile trebuie ţinute mult mai bine sub control, inclusiv printr-o reglementare care să asigure transparenţa utilizării banilor în lucrările publice, pe toată durata derulării acestora (de la atribuire şi până la finalizare).
b) Guvernul trebuie restructurat masiv. Nu avem nevoie de mai mult de 12 ministere şi 30 de agenţii guvernamentale (prin comasarea celor peste 120 existente în prezent). Exemple de ministere inutile: Economie, IMM-uri, Turism, Telecomunicaţii, Tineret şi Sport.
c) Cheltuielile trebuie ţinute mult mai bine sub control, inclusiv printr-o reglementare care să asigure transparenţa utilizării banilor în lucrările publice, pe toată durata derulării acestora (de la atribuire şi până la finalizare).
Cere sunt cele 12 ministere? Care sunt cele 30 de agentii? Care sunt cele inutile si ce atributii au? Cum se vor comasa? Personalul se va muta de la o agentie la alta? Care vor fi indicatorii de performanta impusi? Nu astept raspunsuri detaliate, dar cred ca in spatele dvs aveti cel putin 12x2 = 24 de persoane capabile sa discute in detaliu pe fiecare domeniu in parte. Unde sunt paginile ne internet ale acestor viitor ministri liberali sa putem intra in detalii.
0 Replies | Reply
contradictii
Sincer, sunt de acord cu ideile dumneavoastra. De asemenea am aceleasi intrebari ca si Marian. Am totusi o nelamurire. Nu credeti ca multe dintre ideile de mai sus sunt in contradictie cu actiunile ultimului guvern liberal (ma refer de exemplu la numarul agentiilor si cresterea numarului functionarilor) ? Nu credeti ca, pentru a parea credibil, ar trebui sa va distantati de acesti oameni ?0 Replies | Reply
propunere
As avea o propunere privind reducerea cheltuielilor la stat. Ideea am auzit-o prima data in emisiunea Bizz Bazar. Este vorba de restructurarea aparatului de stat prin micsorarea numarului de sefi si sefisori. In felul acesta nu vor fi dati afara functionarul de la ghiseu, politistul de pe strada, maturatorul, profesorul sau doctorul. Ci vor fi desfiintate posturi de sefi, adjuncti, sefisori care nu isi justifica existenta. Un exemplu pe care il cunosc este in cercetare. Sunt vreo 3-4 agentii care se ocupa de cercetare. De personalul care verifica partea financiar-contabila, este nevoie, dar totusi ... 4 sefi pentru acelasi domeniu de activitate? Un sef la 3-4 angajati, nu vi se pare prea mult?0 Replies | Reply
reducerea numarului de angajati
De acord cu Andrei. Nu trebuie sa dam afara profesori de exemplu. In schimb ISJ-urile ar trebui desfiintate. Nu isi au rostul. Eventual ar trebui transferati o parte din profesori din mediul rural in mediu urban astfel incat sa nu se depaseasca 25 de elevi intr-o clasa.0 Replies | Reply
CORECT +
Atunci cand gandim solutiile nu trebuie "carpit" ceea ce exista, adica functii inventate pentru persoane. Trebuie sa stabilim prioritatile ( pe termen lung) care sa fie puse in practica de institutii conduse de profesionisti. Posibil chiar angajarea unui ministru pentru atingerea a 2-3 obiective, dupa care inlocuirea acestuia cu altcineva avand alte obiective. Indiferent de persoana, trebuie stabilite clar termene limita si eventuale verificare de parcurs.0 Replies | Reply
Credibilitate
Nu poti sa fii de acord cu ideea unui guvern minimal si in acelasi timp sa nu te distantezi de domnii Tariceanu si Vosganian. Sub conducerea lor guvernul a devenit mai obez decat sub guvernarea PSD. Ca in orice firma, daca cineva greseste este concediat. Daca nu ai pe cine promova, angajezi. Nu toti romanii au memoria scurta.0 Replies | Reply
despre reducerea aparatului bugetar
Problema nu e atat de reducere a aparatului bugetar, cat de regandire a procedurilor. Si nu oricum, ci regandirea unor proceduri simple si eficiente. O alta problema este eficientizarea activitatilor de control. Fara doar si poate criza nu se depaseste cu controlul, dar totusi cei platiti trebuie sa=si faca asa cum trebuie treaba. pe de alta parte mi se pare un pic contradictoriu sa se propuna in perioada de criza comasarea ministerului economiei .... daca la mediu, IMM-uri, telecomunicatii nu v-as contrazice, economia nu stiu cu ce ar trebui comasata ...0 Replies | Reply
scaderea cheltuielilor bugetare
value="scaderea numarului de agentii este foarte buna.daca insa acestea sunt conduse de persoane care au interes direct in acel domeniu si se imbogatesc ei si familia lor,si nu este reglementat prin lege acest conflict de interese poate sa ramana si 1 singura agentie ca nimic nu se intampla.Guvernul are nevoie de proceduri interne foarte stricte.Degeaba sunt 7 directori care trebuie sa dea un aviz pentru un amarat de decont daca ei sunt mana in mana cu cel care-l face. ce te faci cand cel care trebuie sa controleze e mana in mana cu cel controlat!asta trebuie stopat."0 Replies | Reply
CONSTRUITI RAPID, CONSTRUITI MULT ...
value="Eu sunt economist, am lucrat vreo 5 ani, prin Institutul central ce cercetari economice...Ce va propun? Plec de la cei 5 ani pierduti...cfr-ul nu are de lucru, industria moare...somajul creste ! Cele 2 poduri de peste Dunare, au fost terminate, in 5 ani, intre 1890-1895, pe vremea lui Carol I ! Asadar, incepeti si terminati, in 5 ani, poduri peste dunare, incepeti si terminati autostrada Cernavoda-Constanta-Mangalia-Tulcea, autostrada Bucuresti - Iasi, Bucuresti -Brasov-Bors....Pitesti - Siibiu !!!! Se poateeeeee ! Daca VRETI ASTA ! 1. cfr -ul va avea de lucru. 2. fabricile de ciment, carirele, betonierele, balastierele, otelariile vor lucra non-stop. 3. oamenii vor avea bani. 4. somajul va scadea 5.leul va sari in sus 6.inflatia va scadea 7.consumul va creste 8. industria de bunuri va avea de lucru... 9. Nu uitati ! E f bine ca mai avem de facut ceva ! 10. Cereti guvernului d-voastra, dupa alegere, sa puna la lucru proiectantii si constructorii, cu termene de finalizare, la nivelul celor de acum 120 ani(din anul 1890), daca nu pot mai repede, cu tehnologia actuala !"0 Replies | Reply
Adauga un comentariu
Pentru evitarea spamului, comentariile sunt moderate. Acestea vor aparea pe site numai dupa ce vor fi aprobate.



















RSS