noutati

23 ianuarie 2012

România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare, în cel mai scurt timp

Discursul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susţinut în plenul şedinţei extraordinare a Parlamentului României 23 ianuarie 2012
toate noutatile
 

Crin TVAcum la Crin TV:

Mai 2012

next next
prev prev
Ma gasesti pe
Home
>
Rezultate cautare crin-antonescu
14/5/2010 13:39:51

În ultima vreme, în diverse medii şi de la diverse personaje, publice sau nu, cu pretenţii de doctrinari, am tot auzit discursuri de tipul: măsurile guvernului „favorizează" mediul privat şi deci sunt de dreapta; PDL se identifică acum cu dreapta şi PNL să nu ia apărarea pensionarilor că nu mai e perceput ca fiind de dreapta; dacă protestezi împotriva curbei de sacrificiu pe care Băsescu o impune eşti social-democrat, de stânga. Sunt liberal de 20 de ani şi pentru mine dreapta înseamnă câteva chestiuni fundamentale. Ţin să vorbesc despre toate aceste lucruri şi propun să lămurim răspicat.

În primul rând, dreapta nu înseamnă sacrificarea unor categorii sociale, instigarea mediului privat împotriva bugetarilor şi invers, nu înseamnă curbe de sacrificiu şi „strânsul curelei". Dreapta înseamnă stimularea iniţiativei private, încurajarea celor care produc şi creează locuri de muncă şi, implicit, măsuri politice active în acest sens, care includ facilităţi fiscale. Dreapta nu înseamnă să chiverniseşti bugetul, să-l cârpeşti luând pâinea de la gură pensionarilor şi făcând economie la hârtie igienică, în timp ce clientela politică a puterii huzureşte. Dreapta înseamnă să orientezi banii către zone productive, către investiţii, generatoare de venit, în loc să dai contracte supraevaluate, din bani publici, pe patinoare, portaluri web sau săli de sport.

Dreapta nu înseamnă să economiseşti ca să-ţi drămuieşti sărăcia, ci să cauţi soluţii ca să produci mai mult şi să creezi prosperitate şi pentru tine şi pentru restul societăţii. Tăierea salariilor şi pensiilor va avea efecte nocive asupra întregii societăţi, inclusiv asupra mediului privat. Dacă adăugăm celelalte tipuri de „cadouri" otrăvite pe care le face Boc (impozitarea suplimentară a celor care deţin mai multe locuinţe, impozite pe drepturi de autor, pe dobânzi la bănci, etc.) avem imaginea unui mediu de afaceri sufocat şi imobilizat. După lovitura directă a impozitului forfetar, mediul de afaceri primeşte acum o suită de lovituri indirecte.

În al doilea rând, dreapta înseamnă un stat cu atribuţii şi intervenţii limitate, dar nu un stat indiferent. Resping concepţiile etatiste şi ideea statului paternalist. Sunt adeptul unui stat care îşi limitează intervenţia la zonele ce privesc, în termenii lui Max Weber, „folosirea legitimă a forţei", care lasă mecanismele economice să se regleze, care creează doar cadrul instituţional în care se desfăşoară liber iniţiativa privată. Dar, după mine, există o zonă unde e necesar şi benefic sprijinul statului. Există o zonă de categorii defavorizate, de oameni care nu-şi pot purta singuri de grijă sau care şi-au adus contribuţia faţă de societate şi au acum nevoie de sprijin - pensionari, veterani şi văduve de război, deţinuţi politici, oameni cu dizabilităţi, etc. Noi, ca societate, de dreapta, de stânga sau apolitici, avem o responsabilitate umană faţă de aceştia, care excede abordările ideologice. Nu există justificare sau circumstanţă care să permită stigmatizarea unei întregi categorii sociale şi condamnarea ei. Asta dacă ne considerăm încă o societate democratică.

O economie funcţională de piaţă poate asigura un grad general de dezvoltare care să permită tuturor o viaţă decentă - şi bugetarilor, şi pensionarilor, şi întreprinzătorilor. Pentru că altfel ne întoarcem la lupta de clasă, care a însemnat totalitarism şi moarte.

În al treilea rând, dreapta nu înseamnă pasivitate, ci acţiune. Dacă vreţi, nu înseamnă a cere asistenţă la Fond, ci „prin noi înşine." Acum e cam târziu, oricum suntem datori vânduţi. Dar acum un an se putea, cu un guvern responsabil şi capabil, care ar fi servit interesul public şi nu o clientelă de partid, al cărui scop ar fi fost progresul societăţii şi nu câştigarea cu orice preţ a alegerilor. În schimb, l-am avut pe Boc.

În fine, PDL nu e un partid de dreapta. Iar cele mai de sus cred că sunt elocvente. PDL e un partid nonideologic, cu accente populiste. Fără doctrină şi mai ales fără nici un fel de limită axiologică, fără niciun fel de constrângere, fie ea generată de bun-simţ, fie de jenă, fie de compasiune. Construit pe jaf din bani publici, pe minciuni electorale, vârâte ani de-a rândul pe gâtul unor oameni prea puţin informaţi sau suficient de disperaţi încât să creadă orice. Care a adus cinismul la un grad fără precedent şi care manifestă un dispreţ faţă de ceea ce înseamnă interes public, pe care nu l-am văzut la nimeni în ultimii 20 de ani. De câte ori are pretenţia ipocrită că vorbeşte în numele dreptei PDL întinează valorile ei.

0 vizualizari  | 0 comentarii  
2/4/2010 16:41:03

„O zi fără Băsescu" este campania declanşată de un număr de tineri care au hotărât să spună „nu" demagogiei şi populismului. Salut iniţiativa şi determinarea lor, îi respect pentru curajul şi dăruirea autentică pe care o au faţă de principiile democratice, într-o lume tot mai puţin principială.

Eu văd acest demers ca pe unul simbolic. Este, de fapt, refuzul unui stil de a face şi de a înţelege politica. Este dreptul unei jumătăţi de Românie de a nu fi complice cu un sistem care promovează non-valoarea şi răsplăteşte cu funcţii politice trădareaEste semnalul dat de acea jumătate a României care nu vrea să trăiască într-o ţară a circului politic şi al spectacolului mediatic, sub care se ascunde incompetenţa puteriiÎn această ecuaţie Traian Băsescu este el însuşi un simbol. Al politicii bunului-plac şi al populismului.

Dar, dincolo de a spune „nu" acestui mod de acţiune şi comportament politic, mişcarea tinerilor liberali spune „DA". Da, unei „altfel" de politici, a bunului-simţ şi normalităţii. Da, celor care cred că România mai are o şansă şi că putem reconstrui împreună fundamentele democraţiei româneşti, profund alterate în ultimii ani. Da, celor care nu-şi abandonează crezurile şi nu devin resemnaţi. Da, celor care vor să construiască şi nu celor care distrug. Da, celor care nu stau de-o parte şi care vor ca vocea lor să fie auzită.

Pentru toţi aceştia, împreună cu colegii mei mi-am asumat o misiune. Deloc uşoară. PNL va fi purtătorul lor de cuvântPentru ca în România să nu mai fie nevoie de zile speciale împotriva populismului şi demagogiei. Sau dimpotrivă, fiecare zi să fie suficient de specială încât să ne opunem împreună acestor derapaje. În acest sens, îi încurajez pe iniţiatorii mişcării „O zi fără Băsescu" să continue campania zi de zi, oriunde s-ar afla, cu toate mijloacele democratice pe care au demonstrat că le înţeleg mai bine decât Traian Băsescu. Putem face împreună pasul de la „No Băsescu Day - April 2" la „No Băsescu Day - Every Day" .  

                           

Vă mulţumesc pentru reconfirmarea votului din 2009 prin această mişcare de rezistenţă şi vă doresc sărbători pline de liniştea pe care numai conştiinţa faptului că vă faceţi datoria faţă de voi înşivă v-o poate da.

0 vizualizari  | 0 comentarii  
17/3/2010 19:02:49

Congresul Partidului Naţional Liberal a trecut. Le mulţumesc tuturor acelora care au avut şi au încredere în proiectul meu Prin noi înşine! Acum". Le mulţumesc şi celor care au acceptat mai greu formula de listă propusă de mine ca un instrument funcţional pentru modernizarea şi revigorarea Partidului Naţional Liberal. 


Acum e momentul unui nou început, în care construim pas cu pas lucrurile pe care ni le-am propus. În primul rând ne construim ca un partid de opoziţie cu o conduită principială, nu demagogică şi populistă. Opoziţia noastră se bazează pe analiza critică a guvernării şi pe propuneri de soluţii alternative. Voi critica întotdeauna guvernul atunci când el adoptă măsuri incorecte sau lipsite de eficienţă. Ceea ce nu înseamnă însă că voi profita de conjuncturi nefavorabile şi că voi face o opoziţie bazată pe populism. I-am spus acest lucru direct şi premierului Boc: atunci când va fi nevoie de măsuri dureroase, dar necesare Partidul Naţional Liberal şi eu le vom susţine. Vom sancţiona însă prostiile, aberaţiile, măsurile adoptate aiurea de guvernare, lipsa de proiect şi de perspectivă.


În al doilea rând, marea provocare pentru noi este de a construi un „altfel" de partid. Unul cu adevărat deschis, cu altfel de mecanisme interne, bazate pe valori şi solidaritate, nu pe interesul obţinerii unor funcţii. Ţin foarte mult la acest proiect. Prea multă vreme partidele au fost un simplu vehicul pentru a ocupa demnităţi administrative. De la un consiliu de comună şi până la Parlament. Vreau să construim împreună o comunitate de idei şi de prieteni, dincolo de interesele şi obiectivele personale care ne pot anima pe fiecare în parte.


În al treilea, dar nu în ultimul rând, vreau să facem din PNL marele partid al dreptei româneşti. Aici, desigur, avem a ne lupta cu PD, această formaţiune nonideologică, bazată pe bani, şmenuri şi manele, care şi-a arogat în mod ilegitim o identitate de dreapta. Sunt convins că vom reuşi, pentru că argumentele noastre vor fi mai puternice. Unele vor fi de ordin doctrinar şi sunt convins că pe spaţiul dreptei vom reuşi să câştigăm dezbaterea ideologică în raport cu PD-ul. Alte argumente ţin de calitatea oamenilor noştri. Dar mai ales cred că în această competiţie se va vedea diferenţa de stil politic, diferenţa între un partid cu adevărat deschis şi marea mafie personală a lui Traian Băsescu.

 

0 vizualizari  | 0 comentarii  
5/12/2009 00:00:00
Transcrierea emisiunii "Realitatea zilei" de la postul Realitatea TV, cu participarea președintelui PNL, Crin Antonescu, 4 decembrie 2009
1709 de vizualizari  | 7 comentarii  
16/11/2009 21:00:00
Discursul preşedintelui PNL şi candidat la Preşedinţia României, domnul Crin Antonescu, cu ocazia întâlnirii cu cadrele didactice din Piatra Neamţ, 15 noiembrie
549 de vizualizari  | 0 comentarii  
15/11/2009 19:00:00
"România a stat destul la mâna voastră 20 de ani, a voastră, Băsescu şi Geoană, a celor care sunteţi în spatele lui Băsescu şi Geoană. V-aţi ghiftuit, v-aţi îmbogăţit, v-aţi aranjat. Lăsaţi-ne acum şi pe noi să trăim în România noastră, nu a voastră!", i-a somat, duminică, 15 noiembrie, la Bacău, liderul PNL Crin Antonescu pe contracandidaţii săi la Preşedinţia României.
831 de vizualizari  | 0 comentarii  
15/11/2009 15:00:00
Candidatul liberal la Preşedinţia României, Crin Antonescu, şi-a reînnoit, astăzi, 15 noiembrie, provocarea la o dezbatere adresată contracandidatului său social democrat, Mircea Geoană.
637 de vizualizari  | 0 comentarii  
15/11/2009 00:00:00
Candidatul PNL la Preşedinţia României, Crin Antonescu, l-a sancţionat, astăzi, 15 noiembrie, pe Traian Băsescu, la Piatra Neamţ, în timpul unei întâlniri cu cadrele didactice şi bibliotecarii din judeţul Neamț, pentru modul de adresare către bibliotecari, formulat de şeful statului în timpul confruntării de la Cluj de sâmbătă, 14 noiembrie.
623 de vizualizari  | 0 comentarii  
11/11/2009 00:00:00
În toate aceste zile şi în cele care mai rămân până la 22 noiembrie cea mai grea bătălie pe care noi o avem de dat este cea împotriva descurajării. Există doi candidaţi ai aceluiaşi sistem, care au condus împreună România în anul 2009, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, care refuză orice dezbatere tv în faţa electoratului român.
982 de vizualizari  | 1 comentariu  
2/11/2009 20:00:51
Vedeti sondaje. Cititi stiri pe net. Ascultati analisti colorati politic. Peste tot, vi se spune ca in turul doi intra doar Geoana sau Basescu. Au in spate atat de mult sprijin, incat lupta impotriva lor pare imposibila. Sondajele reale spun insa altceva. Spun ca lupta e inca deschisa. Spun ca va conta mobilizarea la vot. Spun ca va conta fiecare om care aduce cu el pe cineva sa voteze.


Acum vine intrebarea mea: voi veniti la vot? Stiti ce se spune peste tot? Ca, in Romania de azi, un om de bun-simt n-are sanse sa castige alegerile. Daca nu ai furat, nu ai mintit, nu ai facut afaceri cu statul, nu ti-ai tras sau nu ti-ai dat singur casa de la stat, nu ai facut intelegeri cu mogulii, cu baietii din servicii sau nu ai patronat consilii de administratie - lumea te considera slab si "loser".


Se mai spune ca orice candidat care nu minte, nu inseala, nu este ipocrit, nu este din "topor" nu are nici o sansa sa castige alegerile. Se spune ca trebuie sa ai in frunte doar un "tatuc", un manipulator, un om uns cu toate alifiile. Doar asa reusesti in Romania de azi. Doar asa poti sa fii presedinte.


Voi credeti asta? Sau, mai mult: voi sunteti dispusi sa mai acceptati asta? Mai sunteti dispusi inca 5 ani sa asteptati? Mai vreti sa va uitati in continuare la televizor la aceleasi mizerii? Mai vreti sa fugiti mereu de politica, si poate si de tara, sperand ca minciuna si inselaciunea sa nu va corupa si pe voi?


Eu nu mint. Nu fur. Nu sunt incoerent. Nu ocolesc raspunsul la nici o intrebare. Nu jignesc pe cei care vorbesc cu mine. Nu tac. Nu accept orice. Nu renunt la principii. Pentru asta, in Romania celor de mai sus, eu nu am sanse sa fiu presedinte.


Dar in Romania voastra? Am sanse? Are sanse un om obisnuit care nu s-a imbogatit din politica? Are sanse un om care propune un independent ca Iohannis prim-ministru? Are sanse un liberal sa conduca o tara care n-are alt plan de iesire din criza decat imprumuturi dupa imprumuturi? Eu zic ca are, cu o singura conditie: VENITI LA VOT!


Daca nu veniti la vot, Romania ramane o tara in care speranta e in continuare moarta. Daca nu veniti la vot, decid sacosele in locul vostru. Daca nu veniti la vot, decid sondajele in locul vostru. Daca nu veniti la vot, decid baronii, grupurile de interese, serviciile, hrebenciucii si bercenii in locul vostru. Daca nu veniti la vot, voi cei din Bucuresti, din Cluj, din Iasi, din Timisoara, din Brasov, vor decide in locul vostru cei care semneaza peste casuta goala a numelui vostru pe listele speciale, in strainatate, la referendum si peste tot in tara unde nu veti fi atenti.


Votul acesta nu este doar pentru mine. E pentru noi toti. Pentru tineri. Pentru cei inteligenti si cu bun-simt. Pentru cei care respecta regulile. Pentru cei decenti. N-am facut deal-uri cu coruptii. N-am vandut promisiunea guvernarii niciunui baron. N-am negociat nimic in schimbul candidaturii mele. Am fost doar asa cum ma stiti. Poate naiv, poate visator, poate neexperimentat. Dar sincer, simplu si foarte serios. E, in continuare, timpul schimbarii. Dar depinde de voi toti. Veniti la vot. Nu-i lasati sa va fure inca 5 ani.

15660 de vizualizari  | 264 de comentarii