România arată ca un stat în derivă. Un stat acefal, neguvernat şi fără direcţie. Cum altfel am putea descrie un stat în care preşedintele mai întâi ne propune sacrificarea pensionarilor, apoi se ascunde în tăcere în Palatul său, din care iese doar pentru a se răsti la sinistraţii cărora apele le-au luat casele; un preşedinte care se comportă ca un dictator în raport cu instituţiile şi atunci când vine vorba de puterea personală, dar nu are niciun proiect în raport cu societatea. Cum altfel am putea descrie un stat în care guvernanţii n-au nici un plan, decât propria supravieţuire politică; în care măsuri cu grave consecinţe economice şi sociale, precum creşterea TVA, sunt luate la nimereală, peste noapte; un stat în care administraţia centrală nu mai este de mult în slujba interesului public, ci a unei clientele, care trebuie hrănită, pentru că a cotizat greu în campania electorală.

Românii nu mai au astăzi încredere în stat. Statul nu-i mai protejează, nu le oferă minime garanţii privind nivelul de trai, ci doar o nesfârşită bâlbâială şi măsuri de natură să le îngrădească existenţa. Aici de fapt este fondul problemei. Vorbim la nesfârşit despre deficit, despre împrumutul de la FMI, despre cota unică sau impozitul progresiv, despre TVA şi preţuri. Ele sunt doar la suprafaţă. Cauza profundă a blocajului total în care ne aflăm este că nu ştim încotro ne îndreptăm, ca stat, ca naţiune, ca indivizi, că cei care ne conduc n-au o viziune, nu sunt şi nu au capacitatea interioară de a deveni lideri autentici ai acestei societăţi.

O societate care nu-şi întrezăreşte viitorul devine o societate în derivă, condamnată la o perpetuă criză, nu economică, nu financiară, ci interioară, de mentalitate şi atitudine. O societate demoralizată şi resemnată, pentru că nu mai vede nicio ieşire din fundătura în care a ajuns, pentru că nu mai are nicio speranţă şi nicio urmă de încredere.

De aceea, România are nevoie de o alternativă acum. Nu peste un an, nu când vin alegerile, nu când calculele politice par favorabile unuia sau altuia. Acum. Pentru că atunci va fi prea târziu. Iar noi, ca liberali, suntem datori să lucrăm la construcţia unei alternative.

 

Proiectul nostru politic, la care lucrăm acum, este să oferim o alternativă concretă de politici şi oameni. Ce presupune acest proiect: